Editorial Riscurile unui magistrat

Am citit o carte acum ceva timp a cărei acțiune se petrecea în Japonia, iar protaonistul romanului ajunsese în grija mătușii sale care, fiind judecător, era nevoită să se mute foarte des, tocmai prin prisma profesiei sale.
 
Fără să intru în detalii cu privire la acțiunea din romanul respectiv, mi-a rămas în minte acest aspect – că profesia de magistrat aduce cu sine, în Japonia, obligația de a nu prinde rădăcini într-un anumit loc, de a avea domiciliul schimbat foarte des, de a merge mereu în locuri noi.
 
Și trebuie să recunosc că mi s-a părut o metodă foarte interesantă de prevenire a corupției în sistemul juridic, fenomen prezent în mai multe țări, firește, nu doar în România.
 
Cu siguranță, ar fi mult mai greu pentru un judecător sau procuror să fie abordat pentru a încerca să influențeze într-un mod sau altul cursul unui dosar, fie în faza anchetei, fie în faza judecării acestuia, atâta timp cât se află mereu într-un mediu nou, unde nimeni nu-l cunoaște, unde nimeni din domeniu nu știe ce fel de persoană este.
 
Și nu pot să nu mă întreb ce s-ar întâmpla dacă un sistem similar ar fi implementat și în România: anume, magistrații – fie judecători sau procurori – să fie nevoiți să se mute la fiecare doi, trei ani într-o nouă zonă a țării, într-un nou oraș sau orășel, să ăși ia familia cu ei și să nu poată prindă rădăcini nicăieri.
 
Desigur, sacrificiile pe care le-ar impune un astfel de sistem ar trebui îndesulător compensate prin salariul de magistrat și pensia aferentă.
 
Nu ar fi deloc o viață ușoară, dat poate ar da roade, iar corupția s-ar face simțită din ce în ce mai puțin în sistemul juridic, cetățenii începând astfel, la rândul lor, să aibă încredere în sistem.
 
În prezent, nu există nicio inițiativă legislativă în acest sens și nici nu știu dacă vreunul dintre factorii decidenți ar aprecia-o ca fiind oportună.
 
Rămâne însă de văzut ce ne rezervă viitorul.
 
Citește și
Editorial
Raportul pe justiție 2020 și „inscripțiile dușmănoase“ din Constanța comunistă!