Editorial

Editorial Românul și amenzile-record

  • Și românii pot respecta regulile, dacă sunt confruntați cu perspectiva unor amenzi pe măsură.
  • Firește, amenzile în cauză ar trebui justificate și proporționale.
Epidemia de Coronavirus ce a dus la măsuri fără precedent în România a scos la iveală aspecte neatestate până atunci, însă bănuite de multă lume: confruntat cu perspectiva unor amenzi uriașe, românul – indisciplinatul, răzvrătitul, necivilizatul român - știe să asculte de reguli și de legi și chiar să le aplice fără să clipească din ochi.
 
Dincolo de constituționalitatea legilor în cauză adoptate prin ordonanță de urgență, dincolo de fondul lor mai mult sau mai puțin legitim, dincolo de dezbaterea în sine pe marginea epidemiei și a măsurilor luate în România în ultima vreme, aș vrea să subliniez strict acest aspect: și românul poate fi civilizat, păstrător al unor reguli de igienă și de prevenție – dacă-l „arzi“ la buzunar.
 
Așa cum am spus, nu doresc să comentez pe marginea legitimității acestor măsuri. Însă cred că acest aspect atestat odată cu perioada stării de urgență în țară poate avea consecințe pozitive asupra altor domenii ce țin de binele românilor și nu numai.
 
De pildă, siguranța la volan. România încă este, din păcate, una din țările în care accidentele rutiere produse pe fondul consumului de alcool sunt numeroase. Vă dați seama cât de disciplinați ar putea fi, din acest punct de vedere, conducătorii auto români dacă ar ști că o gură de alcool luată înainte de a urca la volan ar echivala cu amenzi uriași, de genul celor aplicate pentru nerespectarea măsurilor luate în starea de urgență?
 

Societate civilizată

 
Vă dați seama că toți conducătorii auto ar învăța să respecte inclusiv limitele de viteză dacă s-ar confrunta cu același cuantum copleșitor al sancțiunilor?
Dar putem merge și mai departe, pentru o societate civilizată: credeți că ar mai arunca cineva gunoaie pe jos, dacă gestul lor ar avea drept consecințe amenzi-record?
 
Credeți că ar mai lua cineva șpagă, în orice domeniu, dacă, dincolo de eventuala condamnare penală cu suspendare ori cu executare, ar fi puși la plata nu numai a prejudiciului cauzat, dar și a unor „amenzi“ pentru corupție, în cuantum însemnat?
Credeți că am mai avea diverși indivizi ce se dau „zmei“ pe rețelele sociale, ori care fac glumițe la 112 dacă amenzile încasate ar fi unele „de legendă“?
 
Așa cum am spus deja, demersul meu nu este în sensul de a legitima ori de a susține măsurile promovate pe parcursul stării de urgență, ci de a sublinia că și românii pot respecta regulile (regulile, în general, adoptate într-un stat de drept), dacă sunt confruntați cu perspectiva unor amenzi pe măsură. Firește, amenzile în cauză ar trebui justificate și proporționale cu faptele considerate a fi antisociale.
 
Citește și
 
Grupul de Comunicare Strategică răspunde întrebărilor frecvente adresate de cetățeni, legate de Starea de Alertă

UPDATE. LIVE VIDEO. Ședință de Guvern. Orban „Trecem de la stare de alertă, la starea de alertă maximă”

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amenzi record într-o singură zi! Poliţia Locală Constanţa a sancţionat pe bandă rulantă

12 Aug 2018 1379

Amenzi record aplicate de ISCTR în luna iulie! Unde au acţionat inspectorii rutieri

10 Aug 2018 1602

Revista presei locale

01 Mar 2018 1018

S-au intensificat controalele! Record de amenzi în Mamaia

06 Mar 2016 1433

Record de amenzi pentru pietonii care au traversat neregulamentar

30 Jun 2015 861

Inspecţia Muncii Număr record de persoane care munceau fără forme legale

07 Apr 2015 1126

Nou record de indisciplină pietonală la Constanţa

03 Apr 2015 1119

Amenzi pentru depășirile de publicitate uriașe 200.000 de lei la Prima TV și câte 100.000 de lei la Antena 1 și Kanal D

20 Mar 2015 1078

Gandul.info 550 de sancţiuni pentru o persoană. Record de amenzi pentru practicarea prostituţiei la Constanţa

10 Mar 2015 906

Amenzi record RAR a efectuat peste șase mii de acțiuni de control în 2014

14 Feb 2015 754

Veşti proaste pentru şoferi

06 Feb 2015 961

Argus SA, amendată Amenzi record primite de Metro, Real, Selgros şi Mega Image de la Consiliul Concurenţei (document)

14 Jan 2015 2274

Sancţiuni record pentru marile lanţuri de magazine Metro, Real, Selgros, Mega Image și furnizorii acestora, amendate cu 35 de milioane

13 Jan 2015 1457

Efect al circulaţiei cu maşini neechipate pentru iarnă Taloane retrase de poliţiştii rutieri la Constanţa

01 Dec 2014 949

Poliţia Rutieră Constanţa Număr record de amenzi primite de pietonii indisciplinaţi

22 Oct 2014 1098