Editorial Rujeola, îngerul morţii. Vă asumaţi asta pentru copiii voştri?


De regulă, îmi pare un pic penibil să repeţi un subiect. Chiar şi unul de editorial. Dar atunci când situaţia ce a atras iniţial atenţia devine tragică pe zi ce trece, cred că se impune orice tip de reluare a subiectului. Vorbesc despre epidemia de rujeolă.
 
Nu vreau să spun nimănui ce să facă, dacă să accepte sau nu vaccinarea. Dar când copiii mor pe capete la noi în ţară din cauza rujeolei, parcă se ridică un semn de întrebare, nu?
 
Parcă într-o astfel de tragedie ne cam vine să gândim cu propriul cap. Ne vine să nu mai credem pe cuvânt „vedete“ care ne zic să nu ne vaccinăm copiii, deşi propriii lor copii sunt vaccinaţi şi în afara pericolului.
 
Parcă ar trebui să ne vină să ne documentăm mai bine.
 
Nu vă cer sub nicio formă să mă credeţi pe cuvânt pe mine. V-aş ruga însă, ca de la părinte la părinte sau la viitor părinte, să vă informaţi temeinic. Din toate sursele. Nu credeţi pe nimeni pe cuvânt când vine vorba de propriul dumneavoastră copil! Luaţi totul de la zero! Citiţi, informaţi-vă, discutaţi cu oameni de specialitate! Degeaba cereţi părerea unui neavizat într-o problemă medicală. Degeaba întrebaţi o „vedetă“, fie ea şi de televiziune, despre vaccin. E ca şi cum ai pune un celebru creator de desene animate să construiască un avion, de pildă. E fix la fel. Dar e vorba despre copilul dumneavoastră. Care vine pe lume neajutorat şi se bazează pe dumneavoastră să îl ajutaţi să crească mare.
 
Nu îi furaţi viitorul din cauza unor decizii fără o bună informare prealabilă, chiar dacă vi le „asumaţi“ (un cuvânt foarte îndrăgit de părinţii care „îşi asumă“ sănătatea micuţilor lor, deşi ei înşişi nu au pic de pregătire medicală). Nici nu le schilodiţi viitorul. Bolile astea grave, când nu ucid, lasă sechele. Rujeola chiar este denumită îngerul morţii. Vă asumaţi asta pentru copilul dumneavoastră?
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Vaccinuri romanesti

22 Feb, 2018 11:36

Nu am incredere in vaccinurile de import .

Articole asemanatoare

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 504

INSP Cazurile de gripă raportate la nivelul întregii ţări. Iată cu câte cazuri se află în top, Constanța

08 Feb 2024 784

Peste 3700 de cazuri de rujeolă, înregistrate de la începutul anului în România

24 Jan 2024 749

OMS În Europa, numărul cazurilor de rujeolă crește alarmant

23 Jan 2024 655

Gripa și rujeola pun severe probleme! Iată spitalul unde vizitele au fost suspendate

18 Jan 2024 912

Bilanț îngrijorător. 3.353 de cazuri de rujeolă și patru decese în România. Cifrele INSP

16 Jan 2024 822

Peste 2900 de cazuri de rujeolă confirmate în prima săptămână din 2024

09 Jan 2024 1032

Alte două decese din cauza rujeolei, în România!

27 Dec 2023 765

Județele cu cele mai multe cazuri de rujeolă. Anunțul INSP

19 Dec 2023 939

Primul deces de rujeolă, din România, în acest sezon. Este vorba de un bebeluș de 7 luni

12 Dec 2023 1057

Ministrul Sănătății Odată cu scăderea acoperirii vaccinale există şi posibilitatea reapariţiei unor boli contagioase, considerate eradicate

07 Dec 2023 790

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 966

INSP 1.855 de cazuri confirmate cu rujeolă în România de la începutul anului până în prezent

05 Dec 2023 860

OMS Cazurile noi de rujeolă au crescut cu 79% în primele două luni din 2022

28 Apr 2022 1476

12 cazuri noi de rujeolă în România

19 Jul 2020 1650