Editorial S-a cerut și anularea noului Regulament al parcărilor – „în sfârșit!“



 
Noul Regulament al parcărilor publice din Constanța a fost atacat oficial la instanța de judecată, la începutul acestei săptămâni.
 
Acest deznodământ nu a fost în mod necesar previzibil, dar sigur a fost așteptat de mulți dintre constănțeni.
 
„În sfârșit, cineva a cerut și anularea noului Regulament!“, este reacția cel mai des întâlnită în mediul virtual la aflarea veștii începerii procesului.
 
Dincolo de soluția pe care o va pronunța instanța în acest proces, care oricum poate fi atacată la instanța superioară, pot spune că nu m-a surprins deloc să văd această reacție de ușurare în rândul constănțenilor.
 
Încă de la adoptarea sa, noul regulament era menit, atât prin prisma sistemului de taxare cu SMS (atât de hulit în administrația precedentă), cât și prin prisma anunțatelor licitații pentru locurile de parcare (la care s-a renunțat ulterior), dar și a modalităților de plată să primească „bile negre“ din partea constănțenilor.
 
Ironia este că, după anularea de către instanță a două regulamente de parcare pe motivul plății prin SMS, noul regulament (perfectibil, de altfel) vine cu aceeași meteahnă ce a dus la înlăturarea precedentelor.
 
Parcometrele anunțate la momentul votării regulamentului au întârziat să apară și au lipsit cu desăvârșire pe tot parcursul sezonului estival.

 
În schimb, au apărut panouri de taxare a parcării chiar și în zonele care, înainte, erau libere (faleza Cazinoului din Constanța, de pildă).
 

În continuare, la data de 16 septembrie a început operațiunea de scoatere a panourilor de parcare din stațiunea Mamaia care, odată cu încetarea sezonului estival, a ieșit din Zona 0, fără ca acest lucru să fie anunțat, iar acest lucru a contribuit la starea de dezinformare a oamenilor în legătură cu parcările.
 
Și tot această ieșire a stațiunii din Zona 0 și transformarea sa în parcare liberă pe tot parcursul extrasezonului duce acum la o stare de frustrare în rândul locuitorilor din oraș, care privesc ca pe o discriminare faptul că ei trebuie să plătească parcarea tot anul, în timp ce constănțenii care locuiesc în Mamaia plătesc doar trei luni pe an.
 
În întreg acest context, mărturisesc că aștept cu interes decizia instanței în legătură cu eventuala anulare a noului regulament.
 
Citește și:
Atenție, șoferi!
Nu se mai plătește parcarea în Mamaia! Până când este valabilă măsura (galerie foto și document)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă parcare, în curs de amenajare în zona Gării CFR Constanța (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 569

Proces pentru parcarea din Inel II, din Constanța! Tribunalul rejudecă dosarul

15 Apr 2024 520

Locuri de parcare și spații verzi Gec International Spedition SRL contestă exproprierea terenurilor de pe Aleea Lupeni, din Constanța! Hotărârea Curții (MOTIVARE+MINUTA)

09 Apr 2024 685

Primarul Constanței pierde definitiv procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MINUTA)

28 Mar 2024 6004

Un șofer din Constanța cere înapoi taxa pentru locul de parcare din Inel II, până la amenajarea corespunzătoare a parcării! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

25 Mar 2024 806

Primăria Constanța a emis autorizația de construire Cartierul Anadalchioi va fi modernizat

06 Mar 2024 795

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 699

Auto Lux Trading SRL investește la ieșirea din municipiul Constanța. Iată ce urmează să construiască

26 Feb 2024 1010

Sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire Curtea de Apel – „La adoptarea HCL 77/2021 nu a existat un aviz emis de Poliția Municipiului Constanța sau IPJ Constanța“ (MOTIVARE)

25 Feb 2024 1078

Mentenanța pentru soft-urile de gestionare a parcărilor de reședintă din municipiul Constanța va fi realizată de Nanoterra SRL (DOCUMENTE)

17 Feb 2024 575

Primăria Constanța S-a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul parcărilor supraetajate

06 Feb 2024 700

Tribunalul Neamț s-a pronunțat legat de Regulamentul parcărilor din Constanța (MINUTA)C

02 Feb 2024 3935

Taxa pe un loc de parcare din cartierul Inel II Constanța, decisă de Curtea de Apel

28 Jan 2024 2036

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1336

Regulamentul parcărilor din Constanța, decis în Neamț! Se renunță la judecată?

09 Jan 2024 865