Editorial Sănătatea, pe butuci. Noul Guvern al României va reforma sistemul?

Au trecut doar câteva zile de când românii au ales o nouă structură a Parlamentului României: una majoritar roşie. Mă refer aici la Partidul Social Democrat. O culoare şi un partid cu tradiţie în România, dacă ne uităm la modul în care au ales să voteze românii în ultimii 20 de ani. Nimic de contestat, nimic de împroşcat cu noroi. Fiecare vot trebuie respectat. Altele sunt însă grijile. Care sunt priorităţile noului Guvern? Cum în ultima vreme ies la iveală tot mai multe nereguli din domeniul sănătăţii, operaţii făcute după ureche, eu cred că noul Guvern al României trebuie să îşi îndrepte atenţia şi fondurile către sistemul medical. Poate că aici trebuie redirecţionate cele mai multe fonduri. O vorbă din popor spune „să te ferească sfântul să ajungi prin spitale, acolo mori cu zile”. Va reuşi oare o nouă administraţie guvernamentală să schimbe această frază, care ilustrează perfect sistemul medical?
 
Privind din aceeaşi perspectivă, cred că exemplul medicului Gheorghe Burnei nu este singular. Sunt mai mult decât sigur că există şi alte cazuri asemănătoare, cu medici care uită de ce se află în sălile de operaţie. Vina poate o purtăm cu toţii. De ce nu a raportat nimeni până acum neregulile medicale? Ministerul Sănătăţii, indiferent cine va fi noul şef al Executivului sau chiar al acestui minister, are o şansă imensă. Să schimbe din temelii sistemul medical. Să creeze o Românie sănătoasă! Nu ştim dacă o va face. Putem considera însă că o reformă în sistemul medical este necesară, dacă nu obligatorie. De altfel, în ultimii ani, România a investit în parlamentarii săi, în infrastructura rutieră, în serbări, festivităţi şi expoziţii, în cultură şi monumente, dar foarte puţin, aproape nimic, în sănătate, în spitale, în salariile medicilor. S-a ajuns parcă la capătul drumului, atunci când ne întrebăm „Ce facem?”. Este clar, nu se mai poate continua aşa, iar cei pe care i-am votat trebuie să investească sume consistente din banii noştri, bani publici, într-o reformă medicală cum nu s-a mai văzut în istoria României. Sănătatea rămâne până atunci... pe butuci.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 232

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 477

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 289

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 432

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 278

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 570

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 345

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 324

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 271

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 724

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1001

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 394

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 394

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 448

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

22 Mar 2024 364