Editorial Sărbătoare pentru suflet și minte

De multe ori auzim spunându-se că trăim într-o lume nebună, nebună, nebună! De cel puțin tot atâtea ori simțim pe propria piele că haosul cotidian tinde să pună stăpânire pe noi, iar viața se scurge cu o viteză amețitoare, că nu mai vedem pădurea din cauza copacilor, că transformăm mărunțișurile în probleme fundamentale schimbând astfel logica priorităților.

Să ne oprim din toată această goană spre nicăieri, astăzi, mai mult ca oricând! Și nu pentru că ar fi vreo sărbătoare religioasă și nici pentru că iar ne-a mai cadorisit guvernul cu o zi liberă! Să ne trezim astăzi cu un zâmbet în colțul gurii și să ne străduim să începem ziua cu... un vers și asta pentru că este... o sărbătoare pentru suflet și minte!
Se împlinesc astăzi 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu - poet național al românilor, prozator, gazetar, om politic... An de an se scrie mult despre această zi! An de an se organizează numeroase activități dedicate vieții și operei marelui poet! An de an se aud versurile sale traduse în tot mai multe limbi ale pământului ca și cum el, Eminescu, își continuă odiseea prin cultura universală, luând la pas alte și alte popoare... Este departe de a se fi epuizat tot ce se putea spune despre Eminescu, după cum este departe de a fi înțeles pe deplin întreaga sa operă.

Ziua de azi poate fi, însă, un moment prielnic să ne uităm în urmă și să ne gândim unde ne situăm comparativ cu vremurile în care marele Eminescu scria, cât de mult s-a schimbat percepția despre dragoste sau cum s-a transformat natura cea omniprezentă în poeziile eminesciene. Poate fi, în aceeași măsură, momentul propice să căutăm în adâncul sufletului și să etalăm astăzi acele sentimente prăfuite, dar atât de prețioase, uitate, din cine știe ce motive, într-un colț întunecat... Sau să căutăm răspunsuri la întrebările de acum peste un secol și, de ce nu, să încercăm să înțelegem acum adevăratul mesaj al poeziilor pe care le-am învățat în școala generală sau liceu... Să cântăm, să recităm, să visăm... Și toate acestea cu un volum de Eminescu în brațe, strângându-l la piept și redescoperind în fiecare dintre noi acel eu pe care numai versurile sale îl vor putea pune mereu în valoare!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se împlinesc 165 de ani de la moartea poetului și compozitorului Anton Pann

02 Nov 2019 1561

Bustul Luceafărului veghează Poetul Mihai Eminescu ocupă un loc aparte în sufletul locuitorilor din comuna Grădina

29 Jan 2015 1912

Medalion Mihai Eminescu la Techirghiol

15 Jan 2015 4633

„Dor de Eminescu”Liceului Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia a avut o activitate omagială

15 Jan 2015 3098

Fotoreportaj 165 de ani de la nașterea poetului. Cum l-au omagiat constănțenii pe Mihai Eminescu

15 Jan 2015 2312

165 de ani de la nașterea lui Eminescu, marcați la Botoșani și Ipotești

15 Jan 2015 2540

Exemplu de convieţuire interetnică UDTTMR, eveniment organizat în cinstea poetului Mihai Eminescu

14 Jan 2015 1910

Spectacol în cinstea poetului, organizat de Colegiul Național "Mihai Eminescu”

13 Jan 2015 1895

"File de poveste", la Constanţa, de 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu

12 Jan 2015 2088

Cenaclu literar la Constanţa, la 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

11 Jan 2015 2385