Editorial Scăderea galopantă a cazurilor Covid sau „te arzi o dată, sufli și-n iaurt!“


De câteva zile, observ o scădere galopantă a cazuriulor Covid înregistrată în toate județele, nu numai în Constanța.
 
De asemenea, și cazurile de decese cauzate de Covid-19, potrivit autorităților, sunt în scădere vizibilă.
 
Cu toate acestea, cu întreaga atmosferă de „vacanță liberă de Covid“ ce se instalează în țară, parcă văd că înainte de începerea anului școlar, avem de-a face iar cu o avalanșă de cazuri.
 
Nu vreau să fiu Toma Necredinciosul, dar parcă prea le-a potrivit Providența, să scadă cazurile, decesele și incidența înainte de începerea sezonului estival.
 
De la mii de cazuri înregistrate zilnic, acum am ajuns să avem abia câteva zeci. Practic, simt mirosul de vacanță, de turiști, în aer.
 
Dar, pe sistemul „te arzi o dată, sufli și-n iaurt“, parcă nu-mi vine să cred în acest miraj.
 
Anul trecut, după ce toată vara turiștii - cot la cot cu localnicii - s-au înghesuit pe plaje cu sau fără mască (fiecare cum apuca), la începutul anului școlar, copiii de grădiniță și elevii claselor primare (cei care aveau voie să se ducă) erau controlați de echipe de polițiști și reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică, pentru a vedea dacă poartă mască și respectă condițiile de igienă.
 
În acest context, parcă văd cum, după ce trece euforia verii, încep și cazurile să curgă pe bandă rulantă, la pachet cu decesele Covid. Și iar vor fi copiii din clasele primare și preșcolarii verificați de echipe mixte, pentru a se stabili dacă respectă ori nu măsurile anti-Covid.

 
Așa că, mai bine rămân temperată în așteptări și nu mă bucur că s-a terminat Covid, dat fiind că, în realitate, situația se poate schimba de la o zi la alta, ca și cum ar fi modificată „din pix“, cum s-ar spune.
 

Citește și:

Județul Constanța:
Un singur caz de infectare cu COVID-19, înregistrat

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 630

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 798

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 650

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 772

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 756

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 947

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 790

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 700

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 920

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 735

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 715

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 726

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1019

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1062

Raport covid 27 noiembrie - 03 decembrie 2023. Copii internați la Constanța (DOCUMENT)

05 Dec 2023 1010