Editorial Secolul XXI va fi unul al betoanelor în Constanţa?


Parafrazându-l pe André Malraux, am putea să ne luăm şi noi de gânduri pornind de la trista realitate din municipiul Constanţa: secolul XXI va fi unul al betoanelor?
Sau nu va fi deloc! Dar în acest caz nu putem continua a-l parafraza pe celebrul scriitor, ziarist şi om politic francez, mai ales dacă ţinem seama de expansiunea formidabilă a betonării a tot ceea ce mai este pământ, a tot ce poate fi verde.
 
Asta în ciuda protestelor constănţenilor care tot mai cred ca dacă ies în stradă rezolvă o luptă cu rechinii imobiliari şi îi îndepărtează de la ideea de a construi din beton, fier şi sticlă, blocuri uriaşe cu nu ştiu câte etaje şi apartamente, concepute şi în sus, deasupra pământului, şi în jos, sub pământ.
 
Iar copiii voştri, nepoţii şi strănepoţii mei se vor juca numai prin betoane.
Vor şti cum arată iarba, copacii, praful, noroiul doar din ce vor vedea pe la televizoare sau pe internet.
Şi se vor juca doar pe micile alei dintre blocuri, ţinuţi de mână sau din scurt de bunici, părinţi sau fraţi mai mari, într-o continuă atenţionare că vine maşina.
Ori din stânga, ori din dreapta, ori din faţă, ori din spate.
 
Nici curtea şcolii nu mai este un loc fericit, pentru că şi acolo tot beton găsesc copiii.
Adesea vorbesc, în redacţie, cu colegul meu Marian Bocai despre copilul care găseşte, peste tot, numai betoane.
Cum ar putea un copil de azi să calce pe urmele lui Gică Hagi? Unde ar putea el, copilul, să alerge nestingherit, cu minge sau fără minge?
Fără teama de a da cu capul de vreun bloc de beton, abandonat, rămas de la o demolare, de betonul întins peste tot, într-un haos arhitectural personal al arhitectului sau chiar al constructorului.
Şi peste toate astea parcă îţi vine să te-ntrebi: secolul XXI va fi unul al betoanelor în Constanţa?

 
 
 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 516

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 578

Investiții Constanța Platforma betonată din incinta fabiricii de ciment din Medigidia, extinsă de Romcim SA

17 Mar 2024 718

Primăria Constanța a eliberat autorizație de construire pentru Tracon SRL - stație de betoane!

21 Nov 2023 1064

Afaceri Constanța Ce decizii au luat asociații societății Cariera Sibioara SRL. Un punct de lurcu a fost închis

21 Aug 2023 1223

O nouă stație de betoane în municipiul Constanța! Cine este investitorul

11 May 2023 4079

Comprest Util SRL, firmă controlată de răposatul Grigore Comănescu, investiție la stația de betoane

08 May 2023 1793

Ce firme au semnat un nou contract cu CN APM Constanța. Vizată este construcția unui colector pluvial în port (DOCUMENT)

19 Apr 2023 1445

Contract de peste 10 milioane de lei, la Administrația Porturilor Maritime Constanța! Ce firme și l-au adjudecat

22 Dec 2022 2359

Alezzi Beach Resort SRL, undă verde pentru stația de betoane din Agigea

24 Feb 2022 1974

Betoane și Prefabricate SRL, amendată cu 30.000 de lei de Garda de Mediu Constanța! Procesul verbal, anulat în instanță

22 Feb 2022 1899

YSE Trans SRL își construiește propria stație de betoane la 23 August

30 Dec 2021 3283

Măsură adoptată de CJSU Constanța. Este vizată prevenirea efectelor negative ale alunecării de teren al taluzului de la Cumpăna

14 Oct 2021 1686

Contract de 52 de milioane de lei semnat de CN ACN pentru reabilitarea malului stâng al taluzului de la Cumpăna (document)

21 Aug 2021 4148

Ce se construiește Alezzi Beach Resort dorește să construiască două stații de preparare betoane, în Năvodari

25 Feb 2021 4525