Editorial Talentele și „talanții”. Despre misiunea personală

 
Ne întrebăm adesea care este rostul nostru pe lume, de ce am venit aici și care este calea pe care ar trebui să apucăm, pentru a avea o viață împlinită.
„Pilda talanţilor”, o poveste spusă de Isus ucenicilor săi și consemnată în Evanghelia după Matei, vorbește despre necesitatea de a înmulți darurile pe care le primim la naștere, de a face în așa fel încât, atunci când plecăm, să lăsăm în urmă o lume mai bună.

Venim înzestraţi la naștere cu anumite talente și abilităţi, unele manifestate de timpuriu, altele îngropate de limitările sociale, de blocaje, de frici, de idei preconcepute. Ne e teamă că darurile noastre speciale nu sunt adecvate lumii în care trăim, că ele ar naște neîncredere, nedumerire sau neacceptare din partea semenilor.

Din această cauză, ne angajăm pe drumuri care nu au nici o legătură cu chemarea adevărată a sufletului nostru, o facem ca să ne integrăm, să-i mulțumim pe ceilalți, să „dăm bine”. Dar cu ce preț?

Atunci când nu suntem pe calea menirii noastre, ne însoțește neliniștea și sentimentul inadecvării, nemulțumirea și lipsa permanentă a bucuriei de a trăi.

Este important să știm că am venit în această viaţă echipați cu tot ce avem nevoie pentru a ne împlini rolul. Indiferent care este el și cât de neînsemnat ar putea părea - nu trebuie să fie vorba de o misiune grandioasă, nu toți putem salva lumea, dar ceea ce putem face este să ne salvăm pe noi înșine, descoperind la ce suntem cu adevărat buni, în mod natural, ce ne aduce bucurie și ne face să trăim cu sens.

Este datoria noastră să ne dezvoltăm darurile și talentele pe care le-am primit, să le folosim pentru a „înmulți talanții” și a descoperi muzica adânc îngropată în noi.

Lumea are nevoie de partitura unică a fiecăruia. Nu de eficiența noastră, nu de profit, nu de cifre. Ci de muzica fiecărui suflet, care să se ridice, într-un concert miraculos, magic, vindecător.

E o nebunie să ne irosim viața nemilos, să petrecem anii alergând după lucruri exterioare, după bunuri și bani cu care încercăm să ne cumpărăm alinarea, să ne reparăm rănile. Golul nu se va umple niciodată cu obiecte, cu validări sau titluri...

Ce-ar fi ca, în loc de asta, să dăm pur și simplu drumul muzicii interioare, să ne permitem să fim ceea ce am fost meniți – chiar astăzi, nu mâine sau în alt moment iluzoriu, pe care îl credem potrivit pentru a acorda atenție sufletului!

Dăruirea și onestitatea mesajului nostru către lume ne va aduce, astfel, o viață mai ușoară, sentimentul datoriei împlinite și un Univers recunoscător pentru ne-am ascultat inima, redevenind autentici.
 
Citește și:
Editorial „Cu toții murim într-o zi. Și asta ne face norocoși”