Editorial

Editorial Teatrul de Stat Constanţa, la ceas aniversar. 65 de ani de poveste. 65 de ani de tradiţie şi artă (II) (galerie foto)

De la sărbătorirea semicentenarului până astăzi, la Teatrul de Stat Constanţa au montat ca invitaţi regizorii: Ovidiu Lazăr, Dan Vasile, Ana Maria Colţeanu, Felicia Dalu, Paul Bargetto (SUA), Beatrice Rancea, Radu Afrim, Felix Alexa, Ioan Cărmăzan, Gordon Edelstein (SUA), Vincent Masterpaul (SUA), Ion Lucian, Radu Dinulescu, Sorin Militaru, Adrian Tamaş, Marcel Top, Mc. Ranin; scenografii: Doina Levintza, Nic Ularu, Mihai Pastramagiu, Luana Drăgoiescu, Mihai Mădescu, Sanda Mitache, Carmencita Brojboiu, Rodica Arghir, Alina Herescu ş.a.
 
Nu puţine sau lipsite de importanţă au fost numele unor compozitori şi coregrafi care au contribuit cu talentul lor la valoarea spectacolelor teatrului constănţean: Iosif Herţea, Dorin Liviu Zaharia, Harry Tavitian, Corneliu Stroe, Mihnea Brumăriu, Mireille Savopol, Trixy Checais, Gigi Căciuleanu, Oleg Danovski, Călin Hanţiu, Fănică Lupu, Mălina Andrei.
 
Se înscriu în memoria culturală a oraşului şi chiar a ţării câteva iniţiative ale acestui teatru, printre ele situându-se la loc de mare cinste  spectacolul dedicat, în anul 1958, sărbătorii bimileniului naşterii poetului Ovidius: tragedia în versuri „Ovidius”, de Grigore Sălceanu; Festivalul „Seri de teatru antic” (două ediţii), Festivalul de teatru politic (două ediţii), turneele şi participările la festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru (Bulgaria, Spania, Turcia, Marea Britanie, Ungaria, Franţa), programul româno-britanic finalizat prin coproducţia „Cu dragoste, Nicolae”, pe un text de Lin Coghlan.
 
O iniţiativă de mare valoare a fost activitatea continuă a studioului, ale cărui producţii au fost în unanimitate premiate în concursuri şi festivaluri.
 
Dintre iniţiativele de fixare a teatrului în atenţia publicului spectator, teatrul constănţean a organizat peste 100 de conferinţe experimentale (după ştiinţa mea, o iniţiativă singulară în peisajul teatral românesc), adevărata facultate de teatru pe care au onorat-o nume dintre cele mai însemnate ale culturii româneşti: Ion Marin Sadoveanu, Petru Comarnescu, George Ivaşcu, Mihnea Gheorghiu, Victor Eftimiu, Valentin Silvestru, Alexandru Balaci, Octavian Gheorghiu, Ovidiu Drîmba, Horia Deleanu.
 
Sfera colaborărilor s-a extins şi teatrul se poate  lăuda cu nu mai puţin de 15 spectacole transmise de postul naţional de televiziune şi cu spectacole realizate cu sau pentru radio (premiera absolută a piesei „Geamandura”, de Tudor Muşatescu, de exemplu). Cea mai recentă colaborare cu Televiziunea Naţională a fost spectacolul „Trei surori”, de A.P. Cehov, în regia lui D. Dembinski.
 
Dramaticul constănţean se poate lăuda, de asemenea, cu o prezenţă semnificativă în paginile presei româneşti şi străine. Premiile şi distincţiile pe care teatrul şi actorii lui  le-au primit, în decursul anilor, la festivaluri naţionale, gale şi alte manifestări de gen se ridică la peste 50. În muzeele ţării şi de peste graniţă, teatrul este prezent cu ample materiale vizuale: la Muzeul „Vasile Alecsandri” de la Mirceşti, la Muzeul Schiller - Weimar, Germania, la Muzeul Lermontov - Moscova, în Argentina.
 
În anul în care sărbătorim cei 65 de ani de viaţă artistică, Teatrul de Stat Constanţa a organizat Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii”, ediţia l. Ca un arc peste timp, înnodând un fir de aur, prin acest eveniment, Teatrul de Stat Constanţa continuă o frumoasă tradiţie, prin care îşi propune să dăruiască publicului  opere pe care părinţii teatrului le-au turnat în tipare nemuritoare, prin spectacole de intensitate şi sens novator, dar şi producţii teatrale în care se regăsesc idei şi gânduri cuprinse în universul sensibil al omului contemporan.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revista presei locale

20 Apr 2019 491

Managerul Teatrului Național de Stat Constanța, Dana Dumitrescu, nu a trecut evaluarea activității pe 2018. A obținut doar nota 5,87

19 Apr 2019 776

Interviu live Erwin Șimșensohn - „TSC are nevoie de repertoriu și de identitate!“ (video)

19 Apr 2019 1739

Două reprezentații ale spectacolului Gaițele în acest sfârșit de săptămână, la Teatrul de Stat Constanța (galerie foto)

17 Apr 2019 438

"Testosteron", pe scena Teatrului de Stat Constanța

07 Apr 2019 335

Repertoriu eclectic în acest sfârșit de săptămână la Teatrul de Stat Constanța. Ce piese vor fi puse în scenă (galerie foto)

03 Apr 2019 687

#citeșteDobrogea Actorul Mihai Sorin Vasilescu aniversează 64 de ani. Lucrări din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța

29 Mar 2019 605

Teatrul de Stat Constanța invită publicul la spectacol, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului

26 Mar 2019 973

Trei spectacole vor fi puse în scenă la Teatrul de Stat Constanța în Weekend-ul următor

18 Mar 2019 491

Teatrul de Stat Constanța te invită la spectacol! Ce piese de teatru puteți viziona la sfârșitul săptămânii

11 Mar 2019 996

Teatrul de Stat Constanţa Conferinţa proiectului "Legende pe ruine circulare" a ajuns la final (galerie foto)

07 Mar 2019 351

Ce spectacole vor fi puse în scenă la Teatrul de Stat din Constanța în al doilea weekend al lunii martie (galerie foto)

05 Mar 2019 778

#citeșteDobrogea Secretarul literar-artistic Jean Badea aniversează 83 de ani. Jumătate i-a dedicat teatrului constănțean

02 Mar 2019 739

Premieră în România, pe scena Casei de Cultură din Constanţa. Teatrul Ţigănesc din Moscova vine cu un show inedit

01 Mar 2019 858

UPDATE Fost secretar de stat în Guvernul Cioloş, regizorul Erwin Şimşensohn, desemnat director al Teatrului de stat din Constanţa

28 Feb 2019 1084