Editorial Unii vor ca primarul să păzească și băncile din parcuri!

Delicatețea de a nu ne supăra aproapele ne face uneori să tăcem pe principiul ce nu ne deranjează foarte tare nu există. Mănușile nu-și au rostul însă în exemplele din viața noastră de zi cu zi. Da, astăzi vreau să reproșez ceva aproapelui meu. Ceva ce mă revoltă, ceva ce mă doare și mă intrigă. Lipsa de educație, faptul că suntem neciopliți, că nu știm să păstrăm, că ne batem joc de banii noștri. Altfel, care ar putea fi explicația comportamentului nostru? Ne place să ascundem partea urâtă a acestei vieți ale noastre, urlând cât ne țin plămânii, de obicei pe rețelele de socializare, dar vine vremea când, încet, încet, va trebui să ne spunem adevărul. Orașul acesta arată așa cum arată și din cauza noastră. Abia aștept să mă contraziceți, deși sunt convinsă că și voi aveți în jurul nostru persoane care trăiesc departe de orice regulă a bunului-simț. A vorbi mereu numai despre cât de neprofesionistă sau rea intenționată este administrația locală este o greșeală. 
 
Fără voia noastră, nici orașul nu se schimbă într-unul smart, mai curat, mai uscat. Două zile. Atât au rezistat intacte noile bănci din Parcul Casei de Cultură. Au fost vandalizate, evident, de persoane rău intenționate, de oameni nesimțiți, cărora nu le pasă.
 
Imediat, haterii de meserie au început să discute despre calitatea îndoielnică a materialului din care este confecționat mobilierul urban. Nu sunt specialist în rezistența materialelor, însă, din ce am înțeles, combinația folosită de beton cu mozaic este de bună calitate.
Cui să explici asta? Haterilor? Neciopliților? Nesimțiților?
 
Trec zilnic prin acest parc și cu excepția lucrătorilor de la salubrizare sau a elevilor de la unitățile de învățământ din zonă, în campaniile de curățenie, n-am văzut pe nimeni să adune vreun ambalaj sau un cotor de măr de pe aleile parcului. În schimb, am văzut multă mitocănie. Astfel mi se explică logic cum o bancă de beton, având o greutate de peste 650 de kilograme, a reușit să fie sfărâmată. Doar un sistem de monitorizare video și o politică de amenzi prin care Poliția Locală să taie în carne vie ne mai poate civiliza. „Placa cu educația” a scăpat de sub control. Din păcate!
 
Sigur, unii se vor întreba unde era primarul în tot acest timp? Asta i-a mai rămas de făcut, să păzească și băncile din parcuri!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 581

Investiție la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Primăria cumpără bănci noi!

19 Mar 2024 661

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 624

Achiziții Constanța Orașul Murfatlar va avea bănci inteligente cu internet wireless și încărcare USB! Cine le va furniza?

14 Mar 2024 1560

Municipiul Constanța prin Primar, proces cu BRD pentru terenul de pe strada Arhiepiscopiei, din Zona Peninsulară

07 Jan 2024 3106

Sondaj de opinie! Constanța are bănci smart! – „Niște semafoare smart nu avem, dar bănci, da“

19 Nov 2023 1084

Stadiul lucrărilor de modernizare și reabilitare, în Constanța. Ce spune primăria

13 Nov 2023 895

Sondaj de opinie Considerați oportună montarea băncilor smart în municipiul Constanța?

12 Nov 2023 2959

Fotoreportaj Constanța Au apărut primele bănci smart pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Trocadero (FOTO)

10 Nov 2023 10574

S-a micșorat indicele ROBOR! Cu cât a scăzut

25 Oct 2023 868

Lecție despre bani și bănci pentru copiii de la centrele de plasament din Constanța (FOTO)

12 Oct 2023 773

Mod inedit de relaxare pe strada Ștefan cel Mare din Constanța! Cum sunt folosite băncile recent instalate

07 Oct 2023 2130

Condamnare definitivă pentru o fostă profesoară din Constanța, acuzată de purtare abuzivă

28 Sep 2023 1285

Mobiler urban nou în municipiul Constanța! Zeci de bănci, montate pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu și Regina Elisabeta

12 Sep 2023 805

Consiliul Concurenței a finalizat inspecțiile inopinate în sectorul bancar!

11 Sep 2023 873