Editorial Valentine’s Day, o sărbătoare furată din care se fac bani



Luna februarie îi duce cu gândul pe majoritatea oamenilor la Valentine’s Day. Nu degeaba i se mai spune şi „luna iubirii“, de parcă toţi ne-am iubi doar în perioada aceasta a anului. Dar de ce Valentine’s Day, şi nu Dragobete? Nu văd foarte multe cupluri să se agite prea tare când urmează să vină 24 februarie, cum nu văd nici foarte mulţi comercianţi să o facă.
 
În fiecare an, pe 14 februarie, de Valentine’s Day, am văzut o mulţime de oameni, în special tineri, cu braţele pline de flori roşii, inimioare, jucării de pluş pe care scrie „I love you“ ori „Valentine’s Day“ sau mai ştiu eu ce dulcegării specifice, ca şi cum atunci este singurul moment propice să îţi etalezi dragostea faţă de partenerul de viaţă. Cei mai fericiţi din toată povestea asta nu sunt însă destinatarii acestor cadouri, deoarece, de multe ori, după un timp, obiectele primite sunt aruncate sau uitate într-un colţ de cameră. Cei mai câştigaţi sunt comercianţii. Ei sunt cei care au umplut pieţele şi centrele comerciale de inimioare şi lucruri pufoase care parcă te îndeamnă, vrei nu vrei, să cumperi ceva, ca să te simţi în rând cu lumea.
 
Valentine’s Day, o sărbătoare „furată“ de la americani, prinde bine foarte bine şi la noi, dar întrebarea este de ce? În condiţiile în care avem şi noi o zi dedicată iubirii, Dragobetele, nu văd de ce am completa lista cu încă una, mai ales că unii bărbaţi ar cam scoate din calendar lunile februarie şi martie, pline de ocazii în care trebuie să bage mâna în buzunar pentru a cumpăra cadouri femeilor din viaţa lor. Și astfel ne întoarcem la aceeaşi întrebare: cine este cel mai fericit în aceste zile? Iubita, căreia îi place... sau nu inimioara cumpărată, sau vânzătorul, care are un profit peste cel obişnuit datorită diverselor obiecte ce descriu iubirea în cele mai ciudate şi diferite forme?
 
De asemenea, şi Internetul a fost plin de inimioare şi mesaje de Valentine’s Day, ca şi cum ar fi fost singura zi în care ai ocazia să-i spui partenerului „te iubesc“. Nu degeaba au apărut glume pe seama acestei sărbători, spunându-se că este ziua în care se minte cel mai mult. Eu cred că iubirea trebuie sărbătorită în fiecare zi şi nu în acelaşi mod în care o fac toţi, sau, dacă avem nevoie de o zi specială în care să facem un gest special faţă de persoana iubită, să alegem ziua în care ne-am cunoscut sau ne-am căsătorit, pentru că acelea sunt momente cu adevărat importante din viaţa fiecărui cuplu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Valentine's Day și Dragobete. Celebrări ale iubirii și tradiției românești

14 Feb 2024 794

Descoperire importantă a arheologilor Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța! Ce au găsit într-o necropolă din apropierea Tomis-ului

14 Feb 2024 979

Valentine’s Day 2024. Tradiții de Ziua Îndrăgostiților și legenda Sfântului Valentin

14 Feb 2024 845

Editorial De Valentine`s Day, nu uita să te iubești (și) pe tine!

11 Feb 2024 941

Un celebru artist va deveni tată. Pentru a șaptea oară!

16 Feb 2023 2264

Mesaj amuzant transmis de MAI, îndrăgostiților- „Cele mai frumoase declarații se fac, nu se dau!”

14 Feb 2023 951

Ziua Îndrăgostiților sau Valentine’s Day se sărbătorește în 14 februarie. Legenda Sfântului Valentin

14 Feb 2023 1182

Sfaturile șefului ANPC de Valentine's Day și Dragobete. La ce trebuie să fii atent

12 Feb 2023 1059

Ziua îndrăgostiților, marcată la Biblioteca Județeană Constanța printr-o expoziție de CD-uri și DVD-uri (GALERIE FOTO)

10 Feb 2023 942

Editorial Se apropie maratonul iubirii

30 Jan 2023 1544

Singapore renunță la Valentine's Day. Ce zi a devenit cea mai solicitată pentru contractarea de căsătorii

14 Feb 2022 1361

UPDATE. Succes în patru seturi De Valentine’s Day, voleibalistele de la CS Medgidia joacă în etapa a 17-a a Diviziei A1

14 Feb 2022 2258

Iubirea, sărbătorită de Ziua Sfântului Valentin, şi pe Google. Un doodle special

14 Feb 2022 1696

Marea Britanie Îndrăgostiţii părăsiţi se pot răzbuna pe fostul partener numind un gândac, de Valentine's Day

13 Feb 2022 1247

Telefoane roșii, furate din Slovenia. Aveți grijă de unde achiziționați cadouri de Valentine`s day!

13 Feb 2022 1848