Editorial Vara 2022 – Aceleași piei înroșite de soare expuse în magazine și covoare de semințe, doar că (mult) mai scumpe. Să fie premium, oare?



A început sezonul din 2022 al semințelor sparte în parcare, al berii băute pe borduri și al gălăgiei până-n zori. Să nu uităm și de vara pieilor înroșite, plimbate și expuse cu mândrie în magazine.

Știm, ești în vacanță, e liber la distracție. Încerc să înțeleg, însă empatia mea cu acest fel de caz se oprește când este ora 03.00, în mijlocul săptămânii și țipetele și urletele nu se mai opresc. Culmea, unii vor să doarmă pentru că, hei, ghici ce! Și constănțenii au job-uri.

Da, au explodat prețurile – de la prețul absurd al unei camere de hotel, până la cel al unei băuturi pe o terasă, o vacanță, cel puțin acum, poate fi sub forma unui efort financiar. Totuși, asta nu scuză „distracția” pe care o aud, noapte de noapte, în parcarea din fața blocului. „De toți banii” ar trebui să aibă, totuși, niște limite.

Cum berea nu merge fără semințe, covorul de coji, care se întinde pe trotuar, pe care pășesc a doua zi mă transpune într-o lume a nesimțirii și a educației precare.

Bucureșteni, și nu numai, comentează de zor pe Facebook că le-am invadat traficul, că le-am ocupat parcările și că n-avem ce căuta la Capitală, să plecăm acasă – „Plin de numere de Constanța!”. Eh, am același sfat și pentru cei care-și aruncă mizeriile pe unde apucă și scuipă cu nonșalanță resturile de semințe, că doar au ajuns „la țară, unde nu contează”.

Mă întrebam, anul trecut, în debutul sezonului estival, cât ne costă pe noi, constănțenii, un sejur la mare, și cât îi costă pe turiști? Un an mai târziu, cred că suntem la egalitate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 509

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 506

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 524

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 406

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 492

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 715

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 457

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 800

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 455

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 812

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 638

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 902

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 487

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 766

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 997