Editorial Ziua Națională a României, între parade militare de amploare și deja celebra fasole cu ciolan

La începutul lunii decembrie ne simțim mai români decât în restul anului și mulți dintre noi aleg să sărbătorească Ziua Națională așa cum se cuvine. Steagul României este mai vizibil ca oricând în această zi, iar în marile orașe au loc parade militare. Anul acesta se împlinesc 99 de ani de la Marea Unire din 1918, iar, ca de obicei, cele mai ample festivități vor fi organizate în București și la Alba Iulia.
 
Dacă în ultimii ani, la Constanța, în această zi festivă aveam parte doar de depuneri de coroane și o mică defilare, anul acesta, autoritățile au decis să organizeze și la malul mării o paradă militară mai amplă, după ce, anul trecut, în premieră, a fost aleasă Piața Ovidiu pentru a marca Ziua Națională a României.
 
Bulevardul Tomis din Constanța a fost ales ca loc de desfășurare a acestei parade și pare să devină un punct de atracție pentru constănțeni. Astfel, peste 500 de militari cu aproximativ 60 de mijloace tehnice de luptă și intervenție din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne vor participa la ceremonia militară dedicată Zilei Naționale a României la Constanța.
Pentru a fi siguri că evenimentul se va desfășura fără cusur, săptămâna aceasta au avut loc repetiții ale evenimentului, la care au asistat curioși trecătorii neobișnuiți cu astfel de manifestări de amploare.
 
Pe lângă evenimentul în sine, ca în fiecare an, vom avea parte de foarte multe mesaje din partea unor personalități invitate să ne explice mândria de a fi român. De departe cei mai vocali vor fi politicienii, atât de huliți în ultima perioadă după deciziile care au scos mii de oameni în stradă.
 
De asemenea, pe lângă mesajele transmise, politicienii nu vor spune nu nici băilor de mulțime, care, în ultimii ani, au cam avut o mireasmă de fasole cu ciolan, încercând să transforme această ocazie într-o campanie electorală în care să încerce să le arate cetățenilor că le pasă de ei.
 
De altfel, celebra fasole cu ciolan a devenit o emblemă națională, fiind nelipsită de la toate manifestările. Practic, nu ești român dacă nu te înfrupți dintr-o farfurie cu acest preparat. Anii trecuți, erau împărțite gratuit porții de fasole în piețele din Constanța și nu puțini erau cei care, ademeniți de miros, stăteau la coadă pentru a pune mâna pe o farfurie cu mâncare.
 
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm efortul depus de înaintașii noștri care au făcut tot posibilul să trăim într-o Românie Unită. După ce, ani la rând, Ziua Națională s-a sărbătorit fie pe 10 mai, fie pe 23 august, imediat după Revoluția din 1989 s-a ales ca dată reprezentativă pentru poporul român ziua de 1 decembrie.
 
Astfel, primul 1 Decembrie a fost sărbătorit în România în anul 1990, când au avut loc festivități la Alba Iulia. Ziua Națională a României a fost marcată, între 1866 și 1947, pe 10 mai, apoi, între 1948 și 1989, pe 23 august. Prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, data de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.

 
Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie ca sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare, conform Wikipedia.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 221

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 414

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 432

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 665

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 380

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 515

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 630

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 571

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 582

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 439

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 532

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 745

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 500

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 844

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 493