Explicatia militianului-politist cazatura pe scari, ca la bunica acasa

emilian_editorial.jpgEste clar. Nu ne mai facem bine. Poliţia, chiar şi condusă de comisarul-şef Aurelian Zaheu, ca şi de alţii, dinaintea lui, tot un fel de miliţie rămâne. 

Am rămas mut când ne povestea o colegă de-a noastră explicaţia unui poliţist, care, după ce i-ar fi tras un omor ca lumea bunicii sale, a declarat la ancheta internă, adică la cea de la poliţie, că biata femeie a căzut pe scări.  

Şi asta nu o spune poliţistul-miliţian oriunde, ci tocmai în contestaţia pe care el o scrie cu mânuţa lui, o autentifică prin semnătură şi o trimite tocmai şefului său cel mare, Zaheu. Care poate îl crede. Poate nu. Nu ştiu. Ştiu doar că în plângerea sa la sancţiunea dată de IPJ, agentul Dorobanţu, cel care a bătut-o bine pe bunică-sa, spune că, de fapt, femeia a căzut pe scări. Ori, este bine cunoscut că meteahna asta era folosită din plin de miliţie. Care, între timp, s-a transformat, puţin de tot, în poliţie. Deşi de la începutul perioadei de tranzit au trecut aproape două decenii. Şi se vorbeşte de atunci de restructurare, de oameni noi, de concepţii noi, de concepte noi. A, nu. Concepţiile au rămas. Pentru că de aia aflu şi acum că oamenii care au diverse întâlniri cu miliţienii Poliţiei Judeţene Constanţa au tendinţa de a cădea pe scări. Ca şi înainte de 1989. Atunci se întâmpla la fel. Ba mai erau şi alte metode. Pe aia cu bătutul la maşină nu o mai foloseşte miliţianul-poliţist, că nu mai există astfel de metode de scris. O mai ţineţi minte? Că e de pomină. Se întâlnesc doi inşi pe holul întunecat al miliţiei. Primul: aici se bate la maşină? Nu. Aici se bate manual, îi răspunde cel întrebat, cu ochii învineţiţi. Dar metodele au fost schimbate între timp. Şi una dintre ele a fost experimentată, la domiciliu, de miliţianul bătăuş. Cu forţă de convingere. Că aici pot şi ei să mai dărâme pe cineva de pe scări. Aici devin şi ei viteji. Că de altfel... Când dau nas în nas cu vreun hăndrălău, ce-o mai i-au pe cocoaşă! Şi după aia se declară ultragiaţi. Cu bunica e altceva. Ea poate să cadă pe scări.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1311

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 844

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1572

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 819

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 873

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 912

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2525

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1004

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3720

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 860

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1703

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 735

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2319

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2652

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3106