Ghiulul, călugărița și Da Vinci. Cum s-a pierdut o femeie din Focșani la Constanța

• Fapte bune pentru eternitate, la Constanța.

M-am oprit în fața unui anticariat la colțul străzii, în Tomis 3. O carte mi-a făcut cu ochiul:„Da Vinci. Arta și știința Universului”. Mă opresc pentru câteva clipe și scotocesc prin portofel. Îmi iau mica comoară și merg mai departe. 

După câteva minute, văd cu coada ochiului o femeie bătrână în autogară. Trec prin fața ei și aud un strigăt. „Domnișoară, mă poți ajuta? Nu îmi răspnde nimeni. M-am pierdut. Nu știu cum să ajung acasă, la Focșani.” În timp ce noi vorbeam, un bărbat se oprește în fața noastră și ia ceva de pe jos. Era un ghiul de aur. L-a probat și a văzut că nu i se potrivește. S-a întors către mine și mi-a spus: Ia-l tu și spune bodaproste!Am dat mâna cu el apoi și-a văzut de drum.

Joița era plecată într-un pelerinaj la mănăstirile din Dobrogea și Constanța era punctul final. Doar că aici, s-a trezit singură într-o gară. Ghidul ei nu îi răspundea la telefon și ea era foarte confuză. Am sunat și eu, am dat mesaje, dar ghidul era de negăsit. I-am propus să mergem la o terasă , să bem un pahar cu apă și să așteptăm un semn. A fost de acord. Mi-a spus că este obosită, îi este foame și nu și-a luat nici pastilele. 

Am ajuns pe terasa de la City Park Mall. S-a închinat când a văzut bisericuța de lemn din parc. Între timp, a venit și mama, care din întâmplare era tot la mall în acel moment. Ne-a spus oful ei și într-un final telefonul a sunat. 

Era ghidul, care i-a spus că o așteaptă în autogară și că șoferul are probleme. A luat-o în primire o femeie, care a și certat-o puțin pentru că s-a rătăcit!

Înainte de a urca în autobuzul care o ducea înapoi acasă m-a întrebat cum mă cheamă. Isabela, am spus. „Isabela, o să mă rog pentru tine! Mulțumesc pentru mâncare și apă!”.




Citește și: Editorial Poveste de la graniță. Despre ziduri și omenie în timp de război