Infractorul vine prin SMS

SMS-urile pot fi folosite, mai nou, ca proba in procese. Sincer, nici mie nu mi-a venit a crede urechilor, dar se pare ca celebrul de-acum dosar "Cocaina" a atras dupa sine aceasta noua moda in dezlegarea celor mai incalcite cazuri in procuratura. Asadar, fratilor, nu va mai trimiteti secretele prin SMS-uri! Nu se stie niciodata cine v-ar putea citi mesajele sau cand un text, aparent nevinovat, s-ar putea intoarce impotriva voastra. Se pare ca operatorii de telefonie mobila pastreaza mesajele trimise prin celular vreme indelungata. Vestea buna este insa ca numerosi infractori pot fi condamnati pe baza acestor mesaje. Spun ca tot raul este spre bine, avand in vedere ca, in lumea politica, intimidarea prin sms este practica la rang de meserie. Nu departe de acum o luna de zile, un candidat la functia de primar al orasului Navodari mi-a aratat prieteneste niste mesaje pe care le-a primit de la principalul sau contracandidat, "starostele" Nicu Matei. Culmea este ca omul, fara inhibitii, nici un s-a ferit sa recunoasca faptul ca el este autorul mesajelor. Cum majoritatea acestora contin, pe de o parte, expresii triviale, iar pe de alta, injurii grosolane la adresa familiei candidatului, fostul primar se poate astepta, pe baza acestora, la instituirea unui proces de calomnie de toata frumusetea. Se stie foarte bine ca operatiunea SMS, care, la prima vedere, pare extrem de confidentiala, este folosita de diverse persoane in comunicarea unor chestiuni delicate, care ar putea fi interceptate printr-un telefon, in cazul in care acesta este ascultat. Cunosc o groaza de consilieri al caror vot in sedinte de consiliu este tranzactionat prin SMS. Si luarea de mita este tot o infractiune. Ma bucur sa aud ca noi, jurnalistii, avem in sfarsit posibilitatea sa ne aparam prin aceasta noua proba, admisa de procurori in instanta. Urmaream un reportaj la o televiziune nationala, referitor la aceasta noua practica de demascare a infractorilor, si am inteles ca, atunci cand au cazuri mai complexe, procurorii romani pot solicita companiilor de telefonie mobila sa le prezinte listele cu mesajele trimise de abonatii suspectati de diferite infractiuni. Codul de Procedura Penala prevede ca orice informatie, stocata pe orice suport, poate fi folosita ca proba intr-un proces. Procurorul este singurul care poate solicita companiilor de telefonie mobila sa dezvaluie mesajele unui abonat. Se pare ca, de-a lungul timpului, mai multi infractori au fost condamnati tocmai dupa interceptarea unor mesaje SMS trimise sau primite. Folosirea ca proba a mesajelor a devenit, in ultimul timp, apanajul procurorilor care se ocupa de cazurile de trafic si consum de droguri. Tot ei, prin acel reportaj de televiziune, ne-au dezvaluit ce-si scriu infractorii in mesaje. Constienti de faptul ca telefoanele pot fi interceptate, traficantii de droguri au inceput sa foloseasca un limbaj cifrat. Spre exemplu, termenii argotici pentru canabis sunt "ceva... verde" sau "..maieu". Pentru pastilele de ecstasy, traficantii folosesc cuvantul "bomboane". Heroina e cunoscuta sub numele de "nasolii" sau "bile". Codul pentru cocaina este, poate, cel mai cunoscut: "zahar" sau "faina". Acesti termeni au fost interceptati si in controversatul caz "Cocaina". Aflandu-ne in plin sezon, nu ar fi de mirare ca procurorii sa se astepte ca, in ton cu moda estivala, "interlopii" sa adauge in limbajul cifrat termeni ca "vine cu... telegondola", "aqua magica" sau "nisipuri ametitoare".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

500 lei doza de cocaină Percheziții DIICOT, la Constanța. S-a lăsat cu o arestare

29 Dec 2023 760

Trei persoane arestate pentru trafic de cocaină, în Ilfov. Percheziții în Brașov și Dâmbovița

25 Nov 2023 950

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu - Legea „2 Mai” a trecut in Senatul Romaniei

20 Nov 2023 1128

IGPR 15 percheziții în județele Timiș și Cluj la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc (FOTO)

10 Nov 2023 760

Prinși cu trafic de droguri periculoase, în Timiș. Percheziții sunt efectuate (VIDEO)

01 Nov 2023 720

Poliția Română Româncă, depistată pe aeroportul de la Otopeni cu cocaină

19 Oct 2023 1341

Mega-dosar la DIICOT Constanța! 15 persoane trimise în judecată

27 Sep 2023 4320

În Ialomița Mandate de percheziții și de aducere pentru trafic de cocaină și canabis (FOTO)

26 Sep 2023 917

Știri Constanța Șofer drogat, depistat pe bulevardul Mamaia! Ce substanță consumase (FOTO)

20 Sep 2023 880

București Bărbat prins cu sute de grame de cocaină în rucsac! Ce spun polițiștii

08 Sep 2023 931

„Cocaina de la Marea Neagră“ Tribunalul Tulcea, termen nou într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România! (VIDEO)

30 Aug 2023 1072

Sondaj de Opinie Sunteți de acord cu sancționarea turiștilor care se ceartă cu salvamarii pe plajă pentru că nu li se permite accesul în marea agitată?

20 Aug 2023 1810

Cocaină în cluburile din Mamaia! Oficial de la DIICOT

06 Jul 2023 1197

Șoferi drogați, depistați în Cernavodă. Ce substanțe consumaseră

20 Jun 2023 995

Cetăţean peruan, trimis în judecată după ce a fost depistat pe Aeroportul Henri Coandă cu cocaină (FOTO)

25 May 2023 919