Iubire de frate mai mare I-a aruncat cadavrul unde i-a venit să facă „şuşu"

cecilia_zarea_nou.jpg„Este prima şi sper să fie ultima crimă la care asist", „regret că am ajutat la cărarea cadavrului", „menţionez că am lăsat cadavrul unde ne-am oprit să îmi fac nevoile, nu aveam o destinaţie anume unde să-l ducem". Declaraţii ce par mai degrabă desprinse dintr-un thriller american.

Şi totuşi, în ciuda senzaţionalului pe care presa îl caută şi-l exploatează de fiecare dată, declaraţiile cu pricina chiar există şi au fost făcute într-o sală de judecată. Mai exact, afirmaţiile le aparţin celor doi suspecţi principali din cazul omorului Lara Şaban - unul, propriul ei frate, iar celălalt, prietenul din copilărie al fratelui. Culmea, afirmaţia privind lăsarea cadavrului în locul propice uşurărilor fiziologice îi aparţine tocmai fratelui victimei, care, cu seninătate, a declarat în sala de judecată că nu avea o ţintă anume pentru a lăsa cadavrul. Varianta celor doi era că au fost ameninţaţi de mai mulţi cetăţeni turci, adevăraţii autori ai omorului. Şi, ameninţaţi şi constrânşi fiind, au fost nevoiţi să care cadavrul celei pe care o cunoşteau şi o iubeau, de frică. Din punctul meu de vedere, mai puţin contează dacă varianta turcilor este sau nu adevărată. Ce nu pot înţelege este, sincer, cruzimea acestor afirmaţii. OK, să zicem că suspecţii povesteau despre momentele în care viaţa le fusese pusă în pericol, aşa încât erau nevoiţi să lase sentimentalismele deoparte şi să se gândească la propria supravieţuire şi a familiilor lor. OK, a trecut relativ mult timp de la fapte, anume aproximativ o lună, aşa că sentimentele s-au mai diluat pe parcurs, să zicem. Dar de unde atâta sânge rece, atâta dezinvoltură în a povesti cum ai cărat un cadavru şi cum l-ai lăsat unde ai văzut cu ochii? Mai exact, unde te-a răzbit nevoia şi nu te mai ţinea vezica? Mai ales, culmea, vorbind despre cadavrul surorii tale, la a cărei moarte ai asistat (încă nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu participare)? Soră pe care, în calitate de frate mai mare, ai fi crescut-o ca un tată, după ce tatăl adevărat a decedat. Soră care te-a ajutat financiar şi te-a scos din belele. OK, nici nu mai punem la socoteală că fratele nu a încercat să împiedice crima, că nu s-a luat de gât cu cei care veniseră să-i mătrăşească sora. Nu mai punem la socoteală nici faptul că fratele a fost cel care a aranjat întâlnirea, chiar în propria versiune asupra faptelor, în care el nu ar fi fost criminalul. Însă ce rămâne în mintea oamenilor este că fratele şi prietenul din copilărie s-au dus la Real să cumpere saci să o împacheteze pe Lara. A, şi produse de curăţat, să nu uităm. Să cureţe sângele surorii mai mici. Indiferent care va fi deznodământul în cazul morţii Larei Şaban, ce frate poate fi acela care nu încearcă să-şi salveze sora, îi cară cadavrul pe câmp şi-l lasă unde opreşte să facă „şuşu"?


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotărâre definitivă luată la Constanţa în dosarul uneia dintre cele mai mediatizate crime din România

24 Mar 2017 2450

Judecătorii din Constanţa vor decide soarta uneia dintre cele mai mediatizate crime din România

28 Feb 2017 2695

Una dintre cele mai mediatizate crime din România, azi la Tribunalul Constanţa. Iată decizia definitivă

16 Dec 2016 3265

Tribunalul Constanţa decide azi dacă va rejudeca dosarul Larei Şaban!

09 Dec 2016 2261

Se cere rejudecarea uneia dintre cele mai mediatizate crime din România! Dosarul, la Tribunalul Constanţa

23 Nov 2016 2982

O nouă sentință definitivă în dosarul morții Larei Șaban

25 Mar 2016 2274

Judecătorii din Constanţa decid azi dacă dosarul Larei Şaban va fi rejudecat

17 Mar 2016 1831

Se cere rejudecarea dosarului morţii Larei Şaban

03 Mar 2016 2478

Dosarul morţii Larei Şaban ar putea fi rejudecat. Iată când se va lua decizia finală

02 Mar 2016 2324

Dosarul morţii Larei Şaban nu va fi rejudecat

04 Feb 2016 2167

Tribunalul Constanţa decide mâine dacă rejudecă dosarul morţii Larei Şaban

03 Feb 2016 1907

Tribunalul Constanţa decide astăzi dacă rejudecă dosarul morţii Larei Şaban

02 Feb 2016 2303

Se cere redeschiderea dosarului morții Larei Şaban

03 Jan 2016 2305

Închisoare pe viaţă pentru George Davidescu O nouă sentinţă în dosarul morţii Larei Şaban

23 Nov 2015 3581

S-a întâmplat în Constanţa, acum trei ani - una dintre cele mai mediatizate crime din România

04 May 2015 2654