Jos labele de pe Cazino!

Atenţie! Urmează un editorial scris din „frustrare, furie şi neputinţă“ – termeni cu ajutorul cărora primarul Făgădău a ilustrat reacţia faţă de noua contestare a licitaţiei pentru Cazino

„Vreau să ştie toată ţara că firma Eldiclau se opune procesului de reabilitare a Cazinoului“, declara marţi primarul Decebal Făgădău în cadrul conferinţei de presă ce anunţa oficial amânarea semnării contractului pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa. Motivul amânării, pe scurt, este că firma ce a contestat cea de-a patra licitaţie pentru reabilitare, în septembrie, în ultima zi în care legea îi acorda acest drept a repetat schema şi fix înainte de semnarea efectivă a contractului - mai precis cu doar câteva ore înainte de expirarea noului termen.
În acest context, oficialii prezenţi marţi la conferinţa de presă, anume primarul Decebal Făgădău şi vicepremierul Daniel Suciu, ultimul şi în calitate de ministru al Dezvoltării, au criticat în termeni vehemenţi atitudinea firmei contestatoare, aspecte redate cu generozitate în presă.
De la bun început, aş vrea să lămuresc un anumit aspect: nu ţin partea nimănui, nu ţin cu nimeni, în afara de Cazino, în calitate de constănţean şi de adult ce şi-a petrecut cei mai frumoşi ani ai copilăriei pe treptele Cazinoului, ascultând cu fascinaţie legendele ţesute în jurul minunatului edificiu.
Tocmai pentru că iubesc într-atât Cazinoul şi eu, la fel ca mulţi alţi constănţeni, la fel ca mulţi alţi români şi nu numai, trăiesc alături de el agonia în care se află de circa un deceniu, de când a fost închis publicului.

Am crezut în toţi, fără discriminare


De fiecare dată când a venit vorba despre salvarea şi reabilitarea Cazinoului, din 2008 încoace, am sperat şi m-am lăsat amăgită de minciuni ţesute mai mult sau mai puţin frumos de politicieni. Am crezut, pentru că am vrut să cred, în Radu Mazăre, Elena Udrea, Victor Ponta - fără discriminare, fără culoare politică, fără altă dorinţă decât refacerea frumosului meu Cazino, fără alt crez decât salvarea sa. Rând pe rând, minciunile s-au împiedicat una de alta, rând pe rând s-au dezis de Cazino Mazăre, Ponta, Udrea, oricine care a promis şi nu a făcut.

Acum, după atâta amar de vreme, sincer, pentru mine nici nu mai contează cine a promis şi nu a făcut. Şi, de asemenea, nici nu mă interesează cine îl face, nu mă interesează dacă e declarată câştigător al licitaţiei firma Aedificia Carpaţi şi partenerii săi, ori, din contră, contestatoarea Eldiclau şi partenerii săi, ori Erbaşu SA şi partenerii săi. Mă interesează strict ca cineva să se apuce să îl facă, iar acel cineva să fie o entitate care se pricepe la asta, o entitate de profil cu o experienţă în domeniu, să nu fie Cazinoul pânza albă, ciorna, pe care un neprofesionist îşi dă mâna, cum se spune. Oooo, nu! Cazinoul e mult prea important pentru aşa ceva.
Specialiştii din domeniu afirmau că lucrarea de restaurare a Cazinoului ar trebui să fie o lucrare de top, realizată de cei mai pricepuţi, ar trebui să se transforme într-o lucrare „cap’d-operă“ de arhitectură la rândul său şi să fie studiată în facultăţile, universităţile şi centrele de profil unde se pregătesc viitorii mari arhitecţi şi ingineri.
Iar eu sunt total de aceeaşi părere. Cazinoul merită tot ce este mai bun. Repet, nu am niciun fel de parti-pris cu nimeni, nu ţin cu Aedificia, cu Eldiclau, cu Erbaşu sau oricine ar fi. Ca om crescut în oraşul acesta, pe treptele Cazinoului, ţin strict cu Cazinoul şi cu interesul lui. Monumentul meu de suflet, monumentul nostru, merită să fie reabilitat de profesionişti, oricare ar fi ei, şi merită să primească atenţia negată atâta amar de vreme – şi asta cât mai curând!

De aceea, în spiritul vorbei ce a rămas proverbială cu „jos labele de pe...“, îmi vine şi mie să spun Jos labele de pe Cazino!
Ca un ultim aspect şi ca o ironie amară, după cum am menţionat şi în articolul scris după conferinţa de presă, firma contestatoare are printre cele circa 300 de obiecte secundare de activitate şi „activităţi de pompe funebre“. Sens în care nu pot să nu mă întreb, strict pentru mine însămi, dacă societatea cu pricina vrea să obţină contractul pentru Cazino pentru a-l reabilita, ori pentru a-l „îngropa“?!

Scuzaţi-mi ironia, e izvorâtă din „furie, frustrare şi neputinţă“!

Citeşte şi:

„O cronologie a nesimţirii“


„Frustrare, furie şi neputinţă“ - cele trei cuvinte ce caracterizează reacţia autorităţilor după noua contestare a licitaţiei pentru Cazino (document)


LIVE TEXT

Ministrul Dezvoltării şi primarul Constanţei, la pas prin Cazino. Încep discuţiile legate de amânarea reabilitării Cazinoului (galerie foto)


O epopee de 10 ani. Povestea (ne)semnării contractului pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța

UPDATE Răsturnare de situaţie! Eldiclau a contestat iar licitaţia pentru Cazinoul din Constanţa

Cazinoul din Constanţa ar putea fi reabilitat de Aedificia Carpaţi şi partenerii săi. Iată punctajul obţinut de aceştia!

Un pas înainte pentru Cazinoul din Constanţa Ce anunţ a transmis Compania Naţională de Investiţii privind licitaţia pentru reabilitarea edificiului

Ziua Z pentru atribuire, la finalul lunii
Contractul pentru Cazino îşi caută câştigătorul

Licitaţie Cazino Constanţa
Compania Naţională de Investiţii, obligată de CNSC să reanalizeze ofertele Aedificia Carpaţi şi Erbaşu SA

„Războiul“ înscrisurilor, pe soarta Cazinoului
Eldiclau, Compania de Investiții și Aedificia Carpați se „bat“ în acte la CNSC (document)

Constănțenii mai au de așteptat până la reabilitare
Parteneri ș
i subcontractori. Date complete despre societățile care s-au „băgat“ în afacerea Cazinoul

Aedificia Carpaţi vs Eldiclau SRL, în lupta pentru Cazinoul din Constanţa
Petre Badea - „Firma acuzatoare este total lipsită de experienţă“

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 738

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 1964

Primăria Constanța pierde la Curtea de Apel terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, ce fusese vândut către Mehmetoglu SRL! Apele Române, victorioase (MINUTA)

12 Mar 2024 674

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul pentru terenul de la Cazino Sud

11 Mar 2024 576

FOTOREPORTAJ Imagini dezolante cu toboganul din Stațiunea Mamaia! Cum arată în prezent (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1309

Primăria Constanța cumpără servicii de realizare a conceptului artistic și execuția proiectului de amenajare a centrului expozițional din cadrul Cazinoului!

07 Mar 2024 532

Ce oferă experiența la cazinouri online?

28 Feb 2024 375

Fotoreportaj Constanța Atmosferă de weekend pe Faleza Cazinoului din Constanța (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2024 805

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 883

Cazino Constanța, perla albă de la Marea Neagră! Aedificia Carpați – „O fuziune perfectă între tehnologie avansată și estetică rafinată“ (FOTO)

22 Feb 2024 955

70% din operatorii de cazinouri din țară susțin restricționarea totală a publicității

20 Feb 2024 425

Fotoreportaj Cazinoul din Constanța surprins în imagini de sus, cu drona (FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 1059

Primarul Vergil Chițac „În curând, Cazinoul va redeveni perla Constanței!“ (VIDEO)

11 Feb 2024 906

Primarul Vergil Chițac, în vizită la Cazinoul din Constanța „Îndrăznesc să spun că va fi un rezultat care va depăși toate așteptările”

09 Feb 2024 1073

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1734