Macelarul

Din cand in cand, cate-un compatimitor de profesie ma cinsteste cu o cafea amara. Cafeaua, ca multe alte placeri omenesti, este virtuala, dar amaraciunea pare autentica. Cand compatimitorul vine de la chiosc sau umbla pe Internet, unde-mi gaseste articolele, intinde imediat ibricelul si-mi toarna un e-mail clocotit. In al carui zat ar trebui sa-mi ghicesc atat crimele viitoare, cat si pe cele deja comise: am facut, de pilda, texte care "dateaza", cu miza atat de mica incat mi se vad gleznele pe sub ele: n-ar fi, adica, pe masura unuia care-a schimbat niscaiva ocheade patetice cu literatura. Sau, dimpotriva, miza era prea mare pentru a fi irosita intr-un colt de gazeta. Si ca, oricum, a semna intr-un ziar din Constanta este o irosire nerusinata, o cochetarie penibila cu mediocritatea si cu ratarea. Asa ca m-am decis sa-i povestesc cum e treaba careia noi, scriitorasii care-am cerut azil pe la ziare, ii spunem "macelarie". Indeletnicire onorabila care are cel putin o virtute, aceea de-a ne fi vindecat, partial, de viciul "eternizarii" prin scris, de gaunoasa iluzie de sub spoiala notorietatii. Marturisesc ca aia care-mi facuse ocheade noaptea, pe aleile unui parc ori ma pipaise, in oarba lumina a zilei, prin subsolurile unor cenacluri, era, in realitate, o tarfa, care, pentru doua poezele scrise pe-un bon de masa, s-ar lasa de oricine sedusa si, fireste, abandonata. Cat despre literatura cealalta, aia "mare", care se imbraca doar in majuscule, e prea larga pentru azilanti uscativi ca mine. Ea umbla doar cu craii cei mari pe care, din comoditate, i-a adunat in jurul ei, pe la capitala, unde-si invarte aproape toate chermezele. Crai cu care, de altfel, nu face dragoste decat in public, dupa care le toarna imediat cate-un plod, primind in avans si pensiile alimentare ce i se cuvin. Ca doar nu publicand o carte ajungi cineva, ci fiind Cineva ajungi sa publici o carte. Asa ca nici aia, chiar daca e imbracata-n majuscule, nu-i chiar fata mare. De fapt, e o fripturista mai nazuroasa, o tarfulita de lux. Cu care un azilant uscativ ca mine, un macelar ordinar, nu-si permite sa umble. Daca stai ca prostul, ca mine, nu spargi si tu o conducta, nu devalizezi o bancuta, nu te faci macar nitel politruc, consilier sau cuscrulet de ministru, nu behai prin tocsouri dar nici nu-ti faci post de televiziune, nu rasucesti ciubuce cu nici unui grof dar nici nu-i pupi imineii, cum naiba sa platesti pensia alimentara? Am cazut, candva, in pacat si-am publicat o carte, si inca sunt tras de urechi c-am facut un copil din flori: nascut prin cezariana, adica subventionat de Ministerul Culturii (a nimerit in lopata cu altele, nu mi-as face iluzii), a ajuns un aurolac care-nfunda, probabil, canalizarile, ca-n librarii n-avea loc: n-o sa-l cumpere nimeni, i s-a mai spus. Ba, de atata subventie, inca sunt fugarit de editor, care si-n gaura de canal ma va gasi si-mi va cere bani. Asa ca, draga compatimitorule, desi mai aveam o carte la o tipografie de-aici, din provincie, na c-am abandonat-o si m-am intors, cu un voios plescait, la macelarie. Acolo mi-e locul, acolo ajung, orice-ai spune, azilantii uscativi ca mine. De admiratori si compatimitori de profesie geme tara, aproape ca se scufunda de cati i s-au adunat pe garduri. Pana cand tu, admiratorule, compatimitorule, nu-ti vei plati toate taxele (de admiratie, de compatimire), pana nu-ti vei plati chiria pe varful lantului trofic, unde spui ca te afli (macar cumparand o carte sau exprimandu-ti multumirile si frustrarile intr-un mod la fel de concret), pana cand nu vei oferi altceva decat aburii dintr-o cafea virtuala, nici un macelar n-o sa lase cutitul din mana pentru admiratia sau compatimirea ta. Si-apoi, dupa cum iti spuneam, e o indeletnicire onorabila, macelaria. Decat sa-mi sterg gura, seara de seara, de noroiul de pe imineii altora, mai bine-mi sterg sortul de sange. Sau poate nici nu-l mai sterg. Doar e un sange curat, a tasnit din venele mele. (Dar te rog, din suflet te rog: nu compatimi, nici nu admira asta.)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 359

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 435

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 454

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 492

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 555

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 409

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 328

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 538

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 687

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 682

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 579

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 825

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 638

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 569