Mesaje de „dincolo“?! Ce i s-a vestit lui Teodosie

Religia ortodoxă nu priveşte cu ochi buni, în general, încercările oamenilor sau tentaţia lor de a „vedea” viitorul. Cu toate acestea, premoniţii există, spun unii, iar una dintre cele mai importante mesaje prevestitoare par să îi fi parvenit chiar Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie. Şi nu ieri ori azi, ci în urmă cu mai bine de şase ani. Mesagerul, dacă putem spune aşa, a fost chiar Corneliu Vadim Tudor, potrivit propriilor susţineri.
 
Invitat la o televiziune centrală pentru a comenta dispariţia prematură a Laurei Stoica, la împlinirea a şapte ani de la moartea sa fulgerătoare, reputatul Corneliu Vadim Tudor a făcut dezvăluiri interesante. De pildă, în urma susţinerilor politicianului, reiese că Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie ar fi avut cunoştinţă de un vis premonitoriu, prin care se vestea moartea Patriarhului Teoctist. „Dar premoniţii există! Şi vise premonitorii!”, a susţinut Vadim Tudor în emisiunea televizată, a cărei înregistrare poate fi accesată pe internet (http://www.romaniatv.net/emisiune/newsline_852.html). Afirmaţia politicianului venea ca răspuns la întrebarea dacă Laura Stoica ar fi avut presimţiri legate de moartea sa. Iar pentru a-şi întări spusele, tribunul a continuat cu un exemplu edificator, trăit pe propria piele: „De câte ori să spun că în iulie 2007 l-am visat pe Patriarhul Teoctist, care era viu, pe un catafalc, în pat de flori, cu o glugă de călugăr, cu unghii albe, ceea ce înseamnă veste în semiotica viselor, iar eu, la căpătâiul lui, plângeam în hohote”. În plus, se pare că, la momentul respectiv, politicianul nu a ţinut doar pentru el premoniţia, ci a împărtăşit-o inclusiv apropiaţilor, adică şi Înalt Prea Sfinţiei Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. „I-am zis soţiei, am spus surorii mele, Lidia, i-am spus lui Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului”, spunea Vadim Tudor. Aşadar, potrivit susţinerilor sale, Arhiepiscopul Tomisului a fost a treia persoană care a aflat de visul premonitoriu în care Patriarhul Teoctist era înfăţişat mort. La scurt timp după acest vis şi după împărtăşirea lui, se petrece şi nenorocirea: „Şi, după o lună, [Patriarhul, nr.] moare şi se repetă scena!!!“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 445

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 495

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 481

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1228

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 783

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1380

​Începutul Postului Mare și praznicul Bunei Vestiri Programul Arhiepiscopului Tomisului, în perioada 17-25 martie

16 Mar 2024 871

Mesajul Arhiepiscopului Tomisului, cu ocazia Sfinților Mucenici și comemorării luptătorilor anticomuniști din România

09 Mar 2024 565

ÎPS Teodosie, mesaj de Ziua Femeii - „Femeia ocupă un loc foarte important în societate“ (VIDEO)

08 Mar 2024 545

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 526

Clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române cu privire la sancțiunea cu dojană sinodală scrisă a Arhiepiscopului Tomisului

01 Mar 2024 543

Mesajul lui ÎPS Teodosie pentru credincioșii care l-au susținut (VIDEO)

01 Mar 2024 1056

ÎPS Teodosie nu face niciun comentariu asupra deciziei Sfântului Sinod, ci se pregătește de Postul Mare(FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1382

Oficial de la Patriarhia Română ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sancționat cu dojană sinodală scrisă

29 Feb 2024 1113

Surse Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, atenţionat verbal de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Român

29 Feb 2024 777