Pompierii anchetați de procurorii militari și gluma cu micuții care nu mâncau pentru că nu aveau ce


Circulă un banc în perioada sărbătorilor de iarnă, unul plin de umor negru care ar putea să îi ofenseze pe mulți dar care, totodată, este des întâlnit în viața de zi cu zi.

Așa... Anecdota spune că Moș Crăciun se duce într-o săracă țară africană, în perioada Crăciunului. Acolo, îi găsește pe copii plângând și îi întreabă: „Ce se întâmplă, copilași, de ce plângeți?“. Ei îi răspund, printre lacrimi: „Moș Crăciun, știi, noi nu mâncăm!“. Iar Moș Crăciun le spune: „Nu mâncați?! Copiii răi ce sunteți! Nici cadouri nu primiți!“

Ei bine, mie îmi pare foarte asemănătoare, dintr-un anumit punct de vedere, tragedia de la Constanța cu acest banc plin de umor negru, cum spuneam. Mă refer la situația în care o femeie și-a pierdut viața după ce a ieșit pe geamul balconului aflat la etajul al șaselea, pentru a scăpa de flăcările ce îi cuprinseră apartamentul.

Pompierii sosiți la intervenție, cei care își pun efectiv viața în joc cu fiecare misiune, sunt cercetați și „certați“ pentru că nu dispun de dotări, pentru că scara de intervenție la înălțime era stricată, pentru că nu sunt suficient de mulți, pentru că nu sunt suficient de rapizi etc., etc.

Și, personal, nu pot să nu văd asemănarea dintre bancul în care Moș Crăciun îi certa pe copiii care nu mănâncă și nu le mai dădea nici cadouri, ignorând total faptul că cei mici nu mâncau pentru că nu aveau ce.

Așa și cu pompierii noștri: „Nu aveți dotări pentru intervențiile riscante?! Pompieri răi ce sunteți! Primiți și sancțiuni!“.

Aș vrea ca ceea ce descriu în acest editorial să rămână la nivelul de anecdotă și teatrul absurdului să nu fie transpus în realitate.

Din păcate, însă, trăim în România - țara tuturor posibilităților! Și chiar este țara tuturor posibilităților dar, din nefericire, pentru cei mai mulți este vorba despre posibilitățile negative.


Tot din nefericire, trăiesc cu această convingere că noua tragedie de la Constanța (pentru că am mai avut și altele, la Constanța, dar și în țară) nu va schimba absolut nimic.

Pe principiul „câinii latră și caravana trece“, zilele vor trece, oamenii vor uita, presa nu va mai scrie, iar lucrurile vor funcționa în continuare, nestânjenite, pe principiul tipic românesc „las’ că merge și așa!“.

Și oricâte vieți ar pieri din cauza unor lipsuri ce puteau fi prevenite ori depășite, oricâte tragedii felurite s-ar mai produce, am convingerea că absolut nimic nu se va schimba și totul se va repeta la nesfârșit.

Un nou Colectiv, un nou Beirut (Constanța știe...), un alt Institut Matei Balș, un alt Spital Județean Neamț, un alt elicopter SMURD prăbușit, un alt avion pierdut în Munții Apuseni nu ne-au învățat și nu ne vor învăța niciodată nimic.

La nivel birocratic, totul va rămâne mereu exact la fel.


Citește și:

Salvatorii de la ISU Dobrogea, anchetați de Parchetul Militar. Nu este prima dată. Să ne amintim de tragedia din aprilie 2014
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Calin

27 Feb, 2021 22:30

Oamenii astia au nevoie de multa pregatire, ca sa poata interveni la timp si cu echipamentul necesar la ei, inclusiv mediul de stingere din autospeciale. Nu este prima data cand vin nepregatiti la interventie.

Articole asemanatoare

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 592

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 364

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 529

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 308

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1367

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 949

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 701

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 474

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1006

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 1151

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3211

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 360

Știri Constanța Weekend de foc pentru pompierii ISU Dobrogea

15 Apr 2024 471

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1959

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1610