Protestatarii de la RATC şi salvamarul sau cine pierde şi cine câştigă

Miercuri a fost grevă. La Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa. Până după ora 14.00, niciun autobuz al regiei nu a ieşit pe traseu.

Disperaţi, constănţenii au luat cu asalt microbuzele şi taxiurile, care, văzând pasageri câte frunză şi iarbă, au dublat tariful. Microbuzele au fost arhipline, iar preţul pe care l-au plătit constănţenii au fost de 3 lei, în condiţiile în care cu o zi în urmă era de 1 leu. Mai mult, pentru banii achitaţi pentru o călătorie călătorii nu au primit nici bilete. Se terminaseră încă de la primele ore ale dimineţii, când toată lumea se grăbea să ajungă la muncă, la şcoală, la spital. La fel şi taxiurile. Cu greu puteai găsi, miercuri, o maşină liberă. Deci, firmele private au ieşit ieri pe plus. Protestatarii de la RATC însă au avut de pierdut. Ziua de miercuri nu le va fi plătită, datorită grevei spontane, care a fost ilegală. Deci, pentru luna în curs salariile, care şi asa sunt mici, vor fi şi mai mici. Pe lângă protestatari şi constănţenii au pierdut. Mai ales cei care şi-au cumpărat abonamente, pe care nu le-au putut  folosi şi care au fost nevoiţi să achite călătoria cu taxiul sau microbuzul. Dar lucrurile nu se termină aici. Conducătorii autobuzelor RATC au promis că în cazul neîndeplinirii revendicărilor (salarii majorate cu 60%, prime de vacanţă, o serie de sporuri şi bonuri de masă) vor respecta toţi paşii necesari unor  proteste legale, care ar putea dura şi câteva zile. Şi atunci cine va câştiga lozul cel mare? Corect! Patronii firmelor de microbuze şi a celor de taximetrie. Dar să revenim la protestul de miercuri. În timp ce liderii desemnaţi de protestatarii nemulţumiţi erau la negocieri cu directorul general al RACT Ovidiu Tănase şi viceprimarul Gabi Stan, în curte oamenii discutau. În principal despre ... primarul Constanţei, pe care l-au poreclit sugestiv Salvamarul. „Să vină salvamarul să ne dea banii”, făceau haz de necaz angajaţii RATC. Dar să vedem cum vor evolua până la urma lucrurile, ţinând cont şi de faptul că anul trecut RATC a ieşit pe pierderi. Iar gura târgului spune că primăria Constanţa vrea să privatizeze Regia Autonomă de Transport în Comun. Şi atunci sute de oameni vor umple rândurile şomerilor Constanţei, care şi aşa sunt destul de mulţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează și proiectul imobiliar de la fosta bază RATC!

19 Mar 2024 762

Începe demolarea A fost desemnată firma care va realiza proiectarea parcului promis de administrația Chițac pe strada Eliberării din municipiul Constanța (DOCUMENTE)

16 Feb 2024 23668

Sondaj de opinie Considerați sigur transportul public în Constanța?

28 Jan 2024 1329

Fostul director al RATC, Dumitru Coiciu este condus astăzi pe ultimul drum (FOTO+VIDEO)

16 Jan 2024 1623

Felix Stroe- „Deplâng trecerea la cele veșnice a prietenului, colegului, colaboratorului și profesionistului Dumitru Coiciu“

15 Jan 2024 889

CT BUS aduce omagiu fostului director, Dumitru Coiciu

15 Jan 2024 945

Doliu în Constanța. Fostul director al RATC a decedat

14 Jan 2024 2486

UPDATE Felicia Ovanesian l-a acționat în instanță pe Primarul Municipiului Constanța! „Pe vremea lui Făgădău primeam răspunsurile la cererile pe 544, dar la Chițac refuză de fiecare dată. Nu se poate așa ceva!“

15 Dec 2023 1321

PUZ-ul pentru ansamblul rezidențial pe care afaceristul Tănase Bela vrea să-l ridice pe fosta bază RATC, în consultare publică (DOCUMENT)

13 Oct 2023 2943

Un nou proiect după anularea celor cu 39 de etaje Spaniolii de la Bogaris intenționează să ridice un nou ansamblu rezidențial în zona fostei baze RATC din Constanța

18 Jul 2023 3090

24 și 39 de etaje Final de poveste în procesul pentru construirea celor mai înalte blocuri din municipiul Constanța. Ce spun părțile

30 Jun 2022 6394

Blocuri de 24 și 39 de etaje Fără zgârie-nori în locul fostei baze RATC! Instanța a anulat definitiv PUZ-ul

29 Jun 2022 2307

Clădiri înalte de 24 de etaje Procesul pentru construirea celor mai înalte blocuri din municipiul Constanța a ajuns la Curtea de Apel

08 Dec 2021 5394

Constanța Șoferul unui autobuz, rănit în urma unui accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

09 Nov 2021 2463

Polaris M Holding Constanța angajează

23 Jun 2021 2147