Editorial PSD, înaintea apelului pentru morţi

În toamna lui 2008, Liviu Dragnea petrecea într-un club de pe litoral. Pe lângă el roiau nişte tinere îmbrăcate aproape ca Eva. Întrebat dacă, în opinia sa, o femeie poate avea viitor în plan politic, Dragnea răspundea rânjind: „(da - n.r.) în funcţie de cum se mişcă”. „În ce sens?”, a venit întrebarea reporterului care, cum altfel?!, susţinea cvasidecenţa dialogului. „În toate sensurile”, l-a lămurit imediat social-democratul, extrem de mândru de răspunsul său, răspuns care azi ar putea fi considerat de CNCD ca fiind sexist. Căci de prost gust era şi atunci, e şi astăzi.

Aproape şapte ani mai târziu, Liviu Dragnea candidează pentru funcţia de preşedinte interimar al PSD, după demisia victimizată a lui Victor Ponta. Pentru membrii experimentaţi ai PSD, pentru vulpi şi vulpiţe, aşa-numita candidatură a lui Dragnea nu reprezintă o surpriză. Era cumva previzibilă. Era pasul firesc al unui teleormănean însetat de putere, care n-a avut, în ascensiunea sa politică, nicio ezitare, niciodată.
Oarecum amuzant, contracandidatul lui Liviu Dragnea, social-democratul de vârf care are la activ o condamnare cu suspendare, nu şi definitivă, e drept, este o femeie. Şi nu orice femeie. Ambiţioasa, la fel de însetata de putere Rovana Plumb. Om de încredere, şi ea, a lui Victor Ponta. Pesemne că Plumb s-a mişcat, la fel ca şi Dragnea, nu bine, ci foarte bine. Sigur, rămâne de văzut în ce sens. Adică, dacă ministrul Muncii a reuşit să-şi fidelizeze nişte organizaţii, să-şi atragă simpatia liderilor din teritoriu, a baronilor şi baronaşilor şi chiar şi pe cea a lui Gabriel Oprea, personajul care ar putea să încline balanţa într-un sens sau altul.

Ar fi o premieră ca cele mai mari partide din România, PNL şi PSD, să fie conduse, pentru prima dată în istoria postdecembristă, de două femei. Cu tot cu bărbaţii din spatele lor. Ar fi interesant, de asemenea, de urmărit, dacă Rovana Plumb, doamna de la Gerovital, va reuşi să-l învingă în cursa asta pe cel care promite stabilizarea partidului, „un moral ridicat” şi încrederea că anul electoral care stă să vină va fi unul de succes. Dacă va câştiga Dragnea, cu siguranţă va fi unul de succes. Desăvârşit chiar. Morţii vor răspunde pozitiv la apel. Se vor mişca, fără îndoială, în sensul în care trebuie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 348

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 346

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 411

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 405

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 878

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 685

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 492

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1093

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 487

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 583

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 434

Grupul consilierilor locali PSD au înregistrat proiectului „Protocol pentru Viitor. Intership plătit pentru tinerii din Constanţa” !

22 Apr 2024 464

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 697

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 642

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 680