Raspuns... „detractorilor"

editorial-anca-chicu-01.jpg„Cine luptă poate fi învins, însă numai cine luptă poate fi învingător", cam aşa sunau nişte vorbe de deasupra capetelor unor puşti de liceu. Era un motto, care probabil azi nu mai există, ca urmare a unei inspiraţii poate mai... prolifice dar care culmea, după ceva ani, parcă are în sfârşit, un înţeles pe care să şi vrem să-l acceptăm.

Într-un liceu din România, trona aşa, în spatele clasei, sus pe perete, un motto cică plin de adevăr, care ar fi trebuit să ne impulsioneze în „lupta cu noi înşine şi cu alţii". Bineînţeles, nu prea a avut cine ştie ce fani printre adolescenţi, mai ales că direcţiunea dăduse un termen limită pentru ca ceva inteligent să stea pe albul varului, iar cum graba strică treaba... Iar în plus, şeful de clan, adică al clasei, a cam cedat poftei altui şef de clan, dirigintele, şi-a dat acceptul fără acordul majorităţii. Cum era de aşteptat, acest lucru a dus la multe... repercusiuni pentru bossul nostru, de-a lungul zilelor fără şir în care, cu voia sau fără voia ta, citeai ceva ce nu prea avea noimă, sau să o spun pe ce-a dreaptă, ceva ce... nu prea vroiam să acceptăm, ceva despre care ştiam că spune un mare adevăr dar pentru care, din varii motive, nu aveam sentimente de prietenie. Povestea asta poate continua, că ar mai fi multe de spus, interesante sau nu, însă altul este motivul pentru care am adus-o în discuţie, pardon, am aşezat-o pe hârtie. Probabil mulţi dintre noi am fost întrebaţi, mici copii fiind, ce am vrea să ne facem când vom fi mari... O întrebare stupidă spun eu dar aşa se practică. Unii au spus medici, alţii fotbalişti, manechine, gimnaste, musafir, etc. Majoritatea însă au sărit, peste ani, de la o extremă la alta. De la popă s-a făcut militar, ori de la musafir acum administrează un hotel. Dacă din scutece am şti pentru ce suntem făcuţi şi la ce excelăm... chiar că ar umbla şi câinii cu colacii în coadă. Doar că nu este aşa şi de cele mai multe ori stângăciile se văd la început de drum, indiferent dacă acesta există sau va exista aşa ceva, sau mai bine spus, acum se poate vedea şi dacă se poate, ori ba. Că sunt alţii mult mai buni decât cei în cauză... Cu siguranţă că acest lucru este adevărat. Dar haideţi acum să imităm struţii şi apoi să fugim după noapte când ea vine singură, după zi, pe de o parte, iar pe de altă parte, haideţi să părem noi cei mai deştepţi deoarece avem o experienţă de viaţă ceva mai bogată sau mult mai bogată. Haideţi să fim puerili. Haideţi să ne ascundem. Haideţi să aruncăm, doar pentru că aşa vrem. Haideţi să nu acceptăm, pentru că este un... deranj. Dar cum fiecare este cu tarlaua lui, iar pe tarlaua lui omul face ce vrea şi ce i se permite, unde-i baiul?

Şi ca un post scriptum la poveste, se pare că nimeni nu îşi mai aminteşte şi cine a spus cuvintele alea „mari" de pe perete, însă un lucru este cert. Azi, adolescenţii de ieri, admit că mare adevăr spuneau...


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 396

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 592

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 412

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 509

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 641

Vineri, ziua pronunțării Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, intră „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“

15 Apr 2024 591

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 15 aprilie 2024?

15 Apr 2024 1242

Mesajul Israelului la atac „Vom răspunde Iranului prin acţiune, nu prin cuvinte"

14 Apr 2024 405

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 723

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 390

Vrei să lucrezi la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia? Mai multe posturi, scoase la concurs

11 Apr 2024 775

ANI Măsuri de prevenție și conștientizare în contextul alegerilor din luna iunie 2024

11 Apr 2024 409

Oficial al IPJ Constanța despre cazul scandalului de noaptea trecută (VIDEO)

11 Apr 2024 633

Angajări Constanța Primăria Comunei Agigea angajează. Detalii

10 Apr 2024 638

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială „Mircea Dragomirescu”, Medgidia, organizează concurs pentru ocuparea postului de muncitor

10 Apr 2024 427