Revolta transilvana, impotriva lui Nicusor Constantinescu?

1214942856.jpg

Indiferent de ce am spune si de ce ar spune cineva, Vasile Dancu este victima lui Nicusor Constantinescu. Pentru ca, aflandu-se pe cai mari, acesta a cerut, sus si tare, dizolvarea conducerii de la Cluj.

Iar revolta din Transilvania, despre care se vorbeste ca va izbucni in PSD-ul de acolo, este, de fapt, una impotriva lui Nicusor Constantinescu. Nu a partidului. Pentru ca, dupa victoria repurtata in alegerile de luna trecuta, presedintele Consiliului Judetean Constanta a avut motive sa sara la gatul altora. Unde, altadata, nu indraznea. Pentru ca era diferenta de clasa. De fapt, diferenta de clasa este si acum, dar despre asta vom vorbi altadata. Revenind, Nicusor este pe cai mari. Cu influenta. Dar, vrea influenta si mai mare in PSD. Vrea ministere, vrea puterea regionala, peste toata Dobrogea, cu extindere spre Calarasi, Slobozia, Braila, Galati. Tulcea a trecut sub ocupatia pesedista de la Constanta. Motivatia: armata lui Trifon Belacurencu si a lui Ioan Vargau nu a obtinut mare lucru acolo, la alegerile din iunie. Nici Primaria Tulcea, nici Consiliul Judetean. In fine, Nicusor si Radu Mazare vor tot PSD-ul. Si nu poti avea ceva in intregul sau, daca mai trebuie sa imparti cu cineva. Si atunci, Nicusor, la Mamaia, a iesit la atac. Tare de tot. Tinta: grupul de la Cluj. Culmea este ca a si prins in PSD ideea lor. Chiar seniorul Ion Iliescu le sare in ajutor. Acum doua zile, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, i-a zis liderului de la Cluj, Vasile Dancu, ca ar trebui sa invete de la cei cu rezultate practice bune, precum cei de la Constanta, in loc sa "suga degetul" si sa emita doar teorii. Adica, sa ia exemplu de la Constantinescu si Mazare. Tot Iliescu a mai zis ca "asta inseamna munca politica de substanta si nu sa stai sa sugi din deget si sa emiti fraze teoretice". Si nu ar trebui sa uitam cine spune asa ceva. Ion Iliescu, cel caruia delegatia lui Mazare i-a fost impotriva in lupta pentru presedintia partidului. Si care, atunci, l-a votat pe Geoana. Dar se pare ca si Iliescu are un cui impotriva lui Dancu. Si nu l-a mai putut ierta. Chiar daca acest lucru intareste pozitia echipei lui Mazare. Numai ca, de data asta, Iliescu este hotarat sa calce pe cadavre, ca PSD-ul sa ajunga din nou la putere. Si de aia se face frate cu oricine. Chiar daca readuce in memoria noastra mineriada despre care vorbeste Dancu. Oricum, este foarte posibil ca intre oamenii influenti din PSD sa se creeze alte brese. Sa se formeze alte coalitii interne. Care pana acum nu au existat. Dovada: cea dintre Iliescu si gruparea de la Constanta.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 552

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 518

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 642

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 701

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 497

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 573

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 551

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 757

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3388

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14079

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 924

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 930

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1942

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1343

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 2827