Să te ferească Dumnezeu să-i iei jurnalistului boii de la bicicletă

De la bretelele lui Marius Tucă din anii 90, talk-show-ul din România a ajuns, acum, în era batistei fistichii din buzunarul de la pieptul lui Rareş Bogdan. M-am uitat şi eu luni seară la emisiunea moderată de cel poreclit în spaţiul virtual Dikisitul. Spun m-am uitat pentru că „am urmărit“ m-ar fi făcut să alunec pe panta nesincerităţii.
Revenind. Invitat în boxa acuzaţilor...ăăă ăsta... invitat în emisiune, a fost jurnalistul Alexandru Căutiş, pe care, pe vremuri, îl citeam în Academia Caţavencu şi care acum a anunţat, subtil, pe Facebook că va candida la parlamentare pe listele PSD Constanţa.
La masa rotundă s-au mai aflat alături de Rareş Bogdan şi Alexandru Căutiş şi jurnaliştii Oreste Teodorescu şi Stelian Negrea. Încă de la început, emisiunea a căpătat un iz de proces, deşi s-a dorit a fi şi un fel de parastas al prieteniei dintre cei patru muschetari.
O oră sau o oră şi jumătate cât a durat emisiunea, abia am putut distinge două vorbe din pledoaria timidă şi uşor timorată a lui Alex Căutiş. În rest, tonul a aparţinut celor doi „dulăi“ Oreste Teodorescu şi Rareş Bogdan, cărora, am dedus eu, odată cu anunţul candidaturii pe listele PSD Constanţa, Căutiş le luase şi boii de la bicicletă. Printre spumele de la gurile moderatorului şi invitatului Oreste pe post de inchizitor, laitmotivul serii a fost cuvântul „ticălos“. Totul în timp ce, cu o voce stinsă, Alex Căutiş încerca să justifice cum prin adeziunea la PSD, el aplică paradigma „cucereşte-i din interior“.

Despre jurnalism şi alţi demoni

Să ne înţelegem. În contextul pe care l-am expus nu mă interesează componenţa listelor electorale sau ce preferinţe politice fetişistice s-a dovedit a avea un fost jurnalist de investigaţii, care, până nu de mult, mătura podele cu Liviu Dragnea & co. Ce încerc să scot de fapt în evidenţă şi ce m-a frapat este lipsa de etică jurnalistică a lui Rareş Bogdan, a lui Oreste Teodorescu şi aş spune şi Stelian Negrea dacă ar fi avut ocazia să vorbească în emisiune.
Am înţeles mereu nevoia de incisivitate în meseria de jurnalist, mai ales în relaţia cu personaje remunerate din bani publici, însă am detestat întotdeauna agresivitatea gratuită şi aroganţa bazată pe aşa-zişii ani de experienţă în branşă a unor ziarişti.
Eu încă mai cred că jurnalistul trebuie să fie obiectiv, nu acuzator, echilibrat, nu tupeist, discret, poate chiar şiret, însă niciodată arogant şi cu aere nejustificate de superioritate. În opinia mea, Rareş Bogdan este un studiu de caz umblător de analizat pentru studenţii de la Jurnalism. Copii, aşa NU!
Recunosc, am avut câteva momente în care, urmărind meciul de replici, am avut senzaţia că totul se desfăşoară după un scenariu regizoral. Căutiş spăşit în colţul lui, unde mai avea puţin şi era cel puţin scuipat şi pălmuit de colegii de platou, iar de partea adversă, ce să vezi? Adevăraţii apărători ai umbrei de democraţie ce mai planează asupra acestui stat. Doamnelor şi domnilor, Alex a căzut pradă nisipurilor mişcătoare ale politicii, însă noi rămânem aici, pe baricade, gardienii adevărului absolut.
După ce o oră şi ceva s-a tot sprijinit de stâlpul infamiei, Căutiş şi-a făcut o ieşire tip drop the mic (trad. scapă microfonul), în stilul rapperilor americani. A părăsit pur şi simplu platoul, lăsându-şi interlocutorii cu invectiva în vârful limbii...
Două lucruri mai am de spus, adresându-mă fandositului domn Rareş Bogdan: dacă doriţi să vedeţi un gentleman în acţiune, urmăriţi-l pe Cristian Leonte. Şi doi, ca să păstrez şi eu izul vremurilor televizionistice pe care le trăim: luni, domnule Rareş Bogdan, nu aţi avut stil.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Info Sud-est Despre fake news cu Marian Voicu, jurnaliștii Veridica și istoricul Daniel Citirigă, la Universitatea „Ovidius”. 63% din oameni spun că știrile false le afectează deciziile financiare (studiu)

09 Nov 2023 803

Galerie Foto S-a deschis, la Năvodari, prima expoziție internațională de artă poștală, cu tema Soarele și Marea

17 Oct 2023 870

Declarații de avere Constanța Doru Iordache, consilierul primarului Vergil Chițac, deține un apartament și două terenuri (DOCUMENT)

05 Oct 2023 1473

Andreea Pavel, co-fondatoare Info Sud-Est primește Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism 2023

06 Jun 2023 1093

In memoriam Emilian Andrei ar fi împlinit astăzi 71 de ani. Ne e dor...și doare

04 Feb 2023 1646

Nicolae Cărpinișan, constănțeanul licențiat în jurnalism la Sorbona, s-a născut în urmă cu 123 de ani

06 Jan 2023 1223

Aniversare Instituția Avocatul Poporului din România aniversează 25 de ani de la înființare

05 Oct 2022 1188

#citeșteDobrogea In memoriam Constantin N. Sarry, un titular al jurnalismului modern dobrogean

04 Oct 2022 1811

Are o diplomă în jurnalism. Fostul parlamentar Marian Vasiliev și-a făcut o firmă de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune

05 Aug 2022 1924

Info-sud-est Context.ro, cel mai nou produs media, a fost lansat joi de jurnaliștii Attila Biro, Cristian Andrei Leonte și Stephen McGrath. Platforma își propune să atragă tinerii în presă

09 Jun 2022 1425

Editorial Scrisoare deschisă către cititor

04 Jun 2022 1456

ZIUA de Constanța angajează Tehnoredactor/ Editor Online

03 Jun 2022 2273

ZIUA de Constanța angajează Tehnoredactor/ Editor Online

11 Apr 2022 2245

#DobrogeaDigitală „Naţionalismul a ajuns un articol, cu epoci şi pieţe de desfacere”

11 Mar 2022 3344

ZIUA de Constanța angajează redactor!

10 Mar 2022 4516