Sex, epoleţi şi sutane Preoţi şi poliţişti, vedete de filme porno

cecilia_zarea_nou.jpgAm citit recent despre un poliţist local din Mangalia care, vrând-nevrând, a devenit vedetă pe un site specializat în difuzarea filmelor pornografice. Omul era cu soţia şi, din fericire pentru el, nu purta uniforma de poliţist în momentele intime. Nimic rău până aici. De fapt, n-ar fi nimic rău în toată afacerea asta dacă sexul cu pricina nu ar fi ajuns pe Internet, în văzul tuturor celor cu aplecare spre astfel de site-uri. Biroul Investigaţii Criminale din Poliţia Mangalia a deschis o anchetă.

Fără să vreau, cazul m-a trimis cu gândul la situaţia unui alt „om de uniformă" care, vrând-nevrând, a apărut şi el pe Internet. Culmea, tot într-un film porno. Mai exact, mă refer la un părinte din Cernavodă, om al bisericii, care şi-a luat adio de la parohie şi de la enoriaşi după ce pe Internet a fost publicat şi distribuit un filmuleţ în care părintele se arăta în ipostaze indecente, alături de o femeie. Şi când zic „pe Internet" mă refer, fireşte, tot la „păcătoasele" site-uri de specialitate, pe care sunt difuzate filmele porno. La momentul respectiv, poziţia oficială a fost că părintele a fost drogat şi numai aşa s-a reuşit surprinderea sa în acele momente ale desfrâului. Că o fi fost aşa sau nu, chiar nu ştiu, dar cert este că s-a făcut multă vâlvă la momentul respectiv. Şi iată că a trecut timpul, iar pe un alt site apare un alt filmuleţ porno, de data aceasta vedeta fiind un om al legii. Ce-i drept, în avantajul poliţistului local este faptul că se afla cu soţia şi că nu purta uniforma. De ce a existat filmarea respectivă şi cine o fi făcut-o mai puţin contează, căci gusturile nu se discută, cu atât mai mult în materie sexuală. Dincolo însă de aceste aspecte, mare ruşine să te vadă lumea în fundul gol, iar apoi, eventual, să mergi să-i amendezi pe diverşi contravenienţi. Nu mai spun că este cel puţin la fel de mare ruşinea să te vadă lumea în fundul gol, iar apoi, eventual, să slujeşti în biserică. Cine ştie, o exista un cap al răutăţilor, o reţea infracţională „chitită" să-i facă vedete porno pe diferiţii reprezentanţi ai diferitelor instituţii în stat. Sens în care, soluţia este una singură: să se abţină toţi de la sex! Indiferent de sex. Adică, fireşte, indiferent cum ar fi acesta practicat. Cel puţin, până se dă de cap reţelei infracţionale. Că altfel, ruşine mare, „mon şer"!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 127

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 187

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 413

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 498

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 490

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 375

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 394

Preotul Petrică Leașcu a intrat „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“! (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 741

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 749

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 482

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 648

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 739

Vineri, ziua pronunțării Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, intră „în post și rugăciune la Curtea de Apel Constanța“

15 Apr 2024 637

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 15 aprilie 2024?

15 Apr 2024 1325

Mesajul Israelului la atac „Vom răspunde Iranului prin acţiune, nu prin cuvinte"

14 Apr 2024 425