Tomisul, la fel de duşmănos cum îl vedea Ovidiu

corina_samoila.jpgIeri s-a sărbătorit naşterea lui Ovidiu. Impropriu spus... în vechiul Tomis nimeni nu şi-a amintit. Cine este Ovidiu pentru Noi? Poate prima urmă de civilizaţie, fie ea şi romană, fie ea şi exilată...

Citeam că în cartea a doua din Triste - scrisă după sosirea la Tomis, care cuprinde o singură scrisoare, adresată lui August, cel care i-a dat pedeapsa, transformându-l din poetul preferat în exilat - Ovidiu nu-i cere să-i acorde întoarcerea acasă decât după ce va fi satisfăcut de îndelungata lui pedeapsă meritată. „Barem să-l mute din Pontul duşmănos într-un loc mai omenos, pe măsura faptelor sale nu atât de grave", găsim scris pe www.historia.ro. De pe atunci, Tomisul era duşmănos. Şi mă gândesc dacă şi după moarte a fost mai prietenos pentru Ovidiu. Mereu l-am văzut ca pe cel care străjuieşte vechiul Tomis, aşa cum dorobanţii păzesc podul lui Saligny, aşa cum orice măreţie a vremurilor apuse are câte un cerber. Paznicul nostru, al Constanţei, este mai blând, el nu pedepseşte, el scrie. El poate scrie istoria noastră mizerabilă. „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul/Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent,/O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,/Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin". Oare i-o fi fost somnul lin sau la fel de agitat precum sunt vieţile noastre? Mă întreb ce gândeşte acum, de pe soclul său, Ovidiu, poetul ce ne-învăţa arta iubirii, cel care a iubit pătimaş şi, de ciuda pedepsei, a vrut chiar să-şi ia viaţa. Nu ne-am rugat pentru dânsul, aşa cum nu am spus nimic atunci când o minte nesăbuită l-a „vopsit" pe Ovidiu în verde, punându-i sub soclu lumini orbitoare, care-l făceau să pară ca trimis în Fratelli, clubul preferat al altuia, nicidecum al poetului alungat din Roma. Strada ce poartă numele oraşului în care Ovidiu a văzut pentru prima dată lumina soarelui stă să cadă. Ştiţi strada Sulmona din peninsulă? Cunoaşteţi toate celelalte străzi din ceea ce a fost, de fapt, Tomisul? Partea aceea care nu poartă doar ziduri în prag de dărâmare, ci ne poartă moştenirea? Noi suntem acolo, prin cei care ne-au dat viaţă. Dar noi nu, nu ne plângem strămoşii aşa cum nu ne-am rugat nici pentru liniştea lui Ovidiu. Noi preferăm să aducem Constanţa la nivel de paradis în destrămare. Locuitorul vechiului Tomis „nu se luptă cu nimeni, dar se simte învins". Fără vlagă, fără suflu, rece ca Ovidiu pe soclu. Fără trecut şi fără viitor.

Corina SAMOILĂ


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 256

IPJ Constanța Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști

23 Apr 2024 185

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 249

Firme Constanța Prezentarea şi aprobarea programului de investiţii pe 2024, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC Tomis SA

22 Apr 2024 301

Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului Fundaţiei Pontica, pe ordinea de zi! Ce sumă este solicitată (DOCUMENT)

21 Apr 2024 454

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 623

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată?

19 Apr 2024 618

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 527

Colonelul Dima, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, pierde procesul pentru anularea ordinului de trecere în rezervă (MINUTA)

19 Apr 2024 487

Firme Constanța Reînnoirea mandatului membrilor şi al preşedintelui CA, pe ordinea de zi a AGOA societății Proiect SA

18 Apr 2024 500

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 660

Scenariu rupt din SF Pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu va avea 5 deschideri (DOCUMENT)

18 Apr 2024 4746

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4248

Ordinul prin care colonelul Dima, fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a fost trecut în rezervă nu se suspendă! Colonelul ceruse continuarea activității! (MINUTA)

17 Apr 2024 1137

Constanța Lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus continuă! Pe ce străzi se lucrează

17 Apr 2024 407