Editorial. Uite vine valul IV. Nu-mi pasă. Sunt la festival Cum a scăzut numărul cazurilor de COVID, s-a dat drumul la festivalurile de muzică


 
  • Ori la bal, ori la spital. Așa e românul, știe să se distreze chiar și la pomană.
După mai bine de un an jumătate de pandemie, timp în care tinerii au plâns în pumni după o seară de club sau un festival ca la carte, iată că dorințele li s-au îndeplinit.

Tot internetul vuiește de știri despre cele 26 de festivaluri puse la punct până la finalul anului, dar totodată se anunță și valul IV al renumitului virus care ne-a ținut închiși în case mai ceva ca pe niște oameni răi.

Acum, nu pot să nu-mi pun întrebarea: „Oare să îmi cumpăr bilet sau să-mi cumpăr dezinfectant?“ După cum stau lucrurile pe litoral, oameni fără măști, nu mai vorbim de distanțare socială sau alte măsuri de protecție în vederea reducerii impactului pandemiei COVID-19, pare că valul IV e aproape. Deși, cui îi apasă? Ne-am luat cu toții bilete și mergem să dăm un shot în cinstea covidelului. Trăiască cine poate!

Am auzit în jurul meu păreri cum că dacă ți-ai făcut vaccinul poate veni orice virus că nu se mai lipește de tine. Și totuși, dați-mi voie să fiu sceptică. Până în momentul în care nu se anunță clar și răspicat că omenirea a trecut peste această pandemie, undeva există oricând o posibilitate să ne pricopsim cu vreun nepot de-al lui Covid.

Revenind la festivaluri, conform unui sondaj făcut de cotidianul ZIUA de Constanța, 6 din 10 persoane credeau în luna mai că se vor ține festivaluri anul acesta. Drept urmare, UNTOLD a anunțat că este în căutarea a 2000 de voluntari. Să nu mai vorbim despre zecile de festivaluri, cu bilet sau intrare liberă, care se țin atât pe litoral, cât și în capitală, dar și în alte orașe din țară.

Și eu vreau să merg la distracție, dar totodată nu vreau să fie ultimul an în care mă distrez.
 
  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 323

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 694

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 380

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 719

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 546

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 795

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 429

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 675

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 876

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 607

Editorial Momentul cel mai frumos

13 Mar 2024 575

Editorial Pentru o minte bogată și o inimă deschisă. Importanța delectării în lectură

10 Mar 2024 624

Editorial Femeia, eterna poveste

08 Mar 2024 646

LIVE TEXT Constantin Cheramidoglu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 608

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 701