1 şi 5 august, decizii cruciale pentru şeful Consiliului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, află, pe data de 5 august, dacă rămâne cu mandatul de arestare preventivă emis pe numele său de Tribunalul Bucureşti.

De menţionat că, ieri, judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a redeschis dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au formulat o contestaţie împotriva ridicării controlului judiciar luat faţă de şeful CJC. Acesta se va pronunţa mâine, 1 august. Hotărârea va fi definitivă.

Pe data de 25 aprilie, DNA Constanţa a dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Constantinescu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

Citeşte rechizitoriul aici.

De asemenea, pe data de 27 mai, şeful CJC a fost trimis în judecată, sub control judiciar, şi de procurorii DNA de la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa.

Citeşte rechizitoriul aici.

Cele două dosare au fost trimise spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

În prezent, preşedintele CJC se află în SUA, unde a fost operat. Judecătorii Tribunalului Bucureşti, care au decis emiterea mandatului de arestare preventivă, susţin că Nicuşor Daniel Constantinescu putea fi tratat şi în România.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 607

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 691

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 856

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, suplimentată (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 456

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Iată ce se discută (DOCUMENTE+FOTO)

27 Mar 2024 839

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 615

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 487

Ședință CLM Constanța Aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Mar 2024 510

Majorare de capital pentru Drumuri Județene Constanța SA, proiect dezbătut de consilierii locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 445

Ședință a CLM Constanța Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societății Termoficare Constanța SRL, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 440

Constanța Raportul de evaluare pentru diferența de preț asupra terenului deținut de Ion Dumitrache, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 609

Ședință CLM Constanța Consilierii locali discută emiterea avizului pentru Casa Bălașa Funeral SRL (DOCUMENT)

24 Mar 2024 383

Proiectul bugetului Confort Urban SRL Constanța pentru anul 2024, pe masa consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 355

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Ordinea de zi completă (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 645

Herli Sof SRL, firma care administrează Autogara Sud, din Constanța vrea să anuleze în instanță actualizarea programului de transport județean de persoane (DOCUMENT)

17 Mar 2024 677