Eveniment

12 copii de la „Micul Rotterdam” şi din complexul „Orizont“ vor beneficia de o tabără în localitatea Dorna Arini (galerie foto)

Departamentul Social-Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Constanța și-au unit forțele pentru a aduce zâmbetul pe chipurile a 12 copii din Centrul de plasament „Micul Rotterdam” și din Complexul de Servicii Comunitare „Orizont”. Aceștia vor beneficia de o tabără în localitatea Dorna Arini (jud. Suceava), la Pensiunea „Teea”, în perioada 17-22 august. Plecarea va avea loc vineri dimineață, din fața Centrului de plasament „Micul Rotterdam” din Constanța.
 
Din program vor face parte: vizitarea manusoleului de la Mărășești, Casa memorială Ion Creangă din Humulești, drumeții pe Transrarău, plimbare cu mocănița de la Moldovița, vizitarea mănăstirilor Putna, Moldovița și Sucevița, plimbare în parcul cu veverițe din orașul Vatra Dornei și program recreativ în Parc aventura Titi's. În acțiune sunt implicate și parohiile: „Sf. Haralambie” și „Sf. Mina” din Constanța, „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Topraisar, precum și compania Luk Oil. Tabăra este coordonată de către Adina Nicoleta Sofron, referent în cadrul Departamentului Social-Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inundații grave la Dorna Arini, unde este mănăstirea arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie (video)

16 Aug 2018 1261

Programul de slujire al înalților ierarhi din Sud-Est. Unde slujesc, azi, Teodosie, Casian, Ciprian, Vincențiu și Visarion

01 Oct 2017 1109

Ctitorită de ÎPS Teodosie. Tumultoasa poveste a lăcaşului De ce s-au întâlnit studenţii creştin-ortodocşi la mănăstirea din Dorna-Arini

20 Feb 2017 4796

Astăzi, la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, ÎPS Teodosie slujeşte în zona sa de baştină. Unde slujesc ierarhii din sud-est

12 Feb 2017 4558

Teodosie, prima aniversare în calitate de inculpat Arhiepiscopul Tomisului împlineşte astăzi 61 de ani. Date biografice. Probleme cu legea

12 Dec 2016 2713

Weekend încărcat pentru IPS Teodosie. Programul slujbelor de hram, din județul Constanța

29 Sep 2016 1319

De ce este astăzi o dată importantă pentru ÎPS Teodosie

24 Apr 2016 977

Astăzi. ÎPS Teodosie este la Dorna Arini. Unde slujesc ceilalți ierarhi din Regiunea Sud-Est

27 Dec 2015 1447

ISU Bucovina a închis complexul Dorna Arini, ce îi aparține lui IPS Teodosie

13 Nov 2015 2597

Prefectul Sucevei şi fostul şef al pompierilor din România au sărit în ajutor Mănăstirea ctitorită de ÎPS Teodosie, aproape de dezastru (galerie foto + video)

08 Sep 2015 2847

Iată ce s-a întâmplat Incendiu la mănăstirea „stăpânită“ de ÎPS Teodosie (video+galerie foto)

07 Sep 2015 2472

Casa Domnului, incubator de afaceri?!? Mănăstirea ctitorită de ÎPS Teodosie la Dorna Arini, condusă de stareţă şi de administrator (galerie foto+video)

02 Sep 2015 23708

Fata declarată dispărută s-a aflat la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Dorna Arini

16 Feb 2014 2601

Astăzi este ziua arhiepiscopului. Cum va decurge aniversarea ÎPS Teodosie

12 Dec 2013 1493

Sărbătoare mare la Arhiepiscopia Tomisului 12 ani de întronizarea Înaltpreasfinţiei Sale Teodosie

27 Apr 2013 1375

Unde va sluji Arhiepiscopul Tomisului în noaptea dintre ani

28 Dec 2012 1223

Arhiepiscopia Tomisului, în sărbătoare IPS Teodosie îşi serbează ziua de naştere

12 Dec 2012 2028

Teologiştii de la Ovidius organizează un simpozion la mănăstirea de la Dorna Arini

13 Oct 2012 985

ÎPS Teodosie binecuvântează nunţi de aur mâine în localitatea Panaci, judeţul Suceava

01 Oct 2011 1214

Liderul de opinie Preaplin cu harul… îmbogăţirii

25 Jul 2011 808

„666" pentru Teodosie Arhiepiscopul Tomisului - fără avere sau interese. Oficial. (documente)

16 May 2011 3379

Cuviosul Teodosie a incalcat juramantul de saracie. A pus stapanire peste proprietatile manastirii

08 Sep 2010 4555

Flacarile au cuprins manastirea lui Teodosie

14 Dec 2009 4328

Incendiu la Manastirea IPS Teodosie de la Gheorghiteni

13 Dec 2009 3021

Clopotul lui Teodosie, intrecut de unul din Severin

11 Aug 2009 1264

O scrisoare pierduta de Teodosie

11 Apr 2008 575

O scrisoare pierduta de Teodosie

10 Apr 2008 471

O scrisoare pierduta de Teodosie

09 Apr 2008 482

O scrisoare pierduta de Teodosie

08 Apr 2008 575

O scrisoare pierduta de Teodosie

07 Apr 2008 494

O scrisoare pierduta de Teodosie

05 Apr 2008 568

O scrisoare pierduta de Teodosie

04 Apr 2008 522

O scrisoare pierduta de Teodosie

03 Apr 2008 478

O scrisoare pierduta de Teodosie

02 Apr 2008 532

O scrisoare pierduta de Teodosie

01 Apr 2008 491

O scrisoare pierduta de Teodosie

31 Mar 2008 424

O scrisoare pierduta de Teodosie

29 Mar 2008 485

O scrisoare pierduta de Teodosie

28 Mar 2008 445

O scrisoare pierduta de Teodosie

27 Mar 2008 523

O scrisoare pierduta de Teodosie

26 Mar 2008 412

O scrisoare pierduta de Teodosie

25 Mar 2008 388

O scrisoare pierduta de Teodosie

24 Mar 2008 366

O scrisoare pierduta de Teodosie

22 Mar 2008 380

O scrisoare pierduta de Teodosie

21 Mar 2008 511

O scrisoare pierduta de Teodosie

20 Mar 2008 2025

IPS Teodosie implineste 52 de ani

12 Dec 2007 1106

Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului - Doctor Honoris Causa

27 Oct 2004 457

Patriarhul Constantinopolului va veni la Constanta

13 Oct 2004 653