130 de militari au fost permanent în stradă Raportul jandarmilor din Constanța pentru perioada 29 martie - 04 aprilie

  • Pe timpul misiunilor executate în această perioadă, au fost aplicate 568 sancțiuni contravenționale (avertismente şi amenzi în valoare totală de peste 300000 lei)

 
Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 29 martie - 04 aprilie a.c., acționând  în cooperare cu poliţiştii constănţeni,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.

Totodată, în acest sfârşit de săptămână, jandarmii constănțeni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor preventive pe raza județului Constanța, în zone aglomerate, piețe și târguri agroalimentare,  gări și stații de transport în comun din zona de competență.

Pe timpul misiunilor executate în această perioadă, au fost aplicate 568 sancțiuni contravenționale (avertismente şi amenzi în valoare totală de peste 300000 lei), pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2, dar şi pentru nedeclararea adunărilor publice şi participarea la adunări publice nedeclarate, adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identităţii, aruncarea cu obiecte asupra persoanelor, tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice.

Tot în cursul săptămânii trecute jandarmii au acţionat pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a  meciului de fotbal  A.F.C. Farul Constanţa- A.F.C. Ripensia Timişoara, precum şi la manifestările publice de protest nedeclarate conform prevederilor legale desfăşurate în cursul săptămânii.

Săptămâna trecută au mai fost executate 38 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete şi 2 misiuni alături de executori judecătoreşti pentru punerea în aplicare a unot titluri executorii.

Jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 38 de obiective din competenţă, fiind prezenţi şi în zona localităţilor unde s-a dispus măsura cartantinării locale, dar şi în zona centrului de vaccinare de la Pavilionul Expoziţional Constanţa.

De asemenea oamenii legii au asigurat şi protecţia transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în judeţul Constanţa.

Acţiunile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni contravenționale, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
 
 

 Jandarmii recomandă cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să evite locurile aglomerate și să nu se expună la riscuri, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât valorează sancțiunile aplicate de polițiștii rutieri din ultimele 24 de ore

02 Aug 2023 759