23 de mașini abandonate în Constanța, ridicate de polițiștii locali săptămâna trecută

Mașini abandonate. Foto: Primăria ConstanțaÎncă o campanie de ridicare a vehiculelor fara stăpân sau abandonate finalizată cu succes de către polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța

Săptămâna trecută, din cele 43 de vehicule pentru care primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac semnase o dispoziție de ridicare în conformitate cu prevederile Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, 23 au fost ridicate din care 12 abandonate și 11 fără stăpân.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, de asemenea, de la începutul anului și până în prezent la nivelul Direcției Generale Poliția Locală au fost aplicate un număr de 750 de somații vehiculelor care au fost depistate încălcand prevederile Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale, din care  632 de proprietari s-au conformat. 

Poliștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice acționează în permanență pentru eliberarea străzilor, trotuarelor și locurilor de parcare ocupate de aceste vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele adevărate focare de infecție.

În cazul în care aveți cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public vă rugăm să apelați numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922-Dispecerat Direcția generală poliția locală sau puteți trimite sesizare pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Renada Consulting SRL evaluează mașinile fără stăpân sau abandonate din municipiul Constanța

15 Apr 2024 342

Știri Constanța Vehicule abandonate sau fără stăpân, ridicate de pe domeniul public, la Constanța! (FOTO)

14 Feb 2024 779

Primăria Constanța Domeniul public eliberat de mașinile abandonate și de cele fără stăpân (GALERIE FOTO)

12 Feb 2024 620

Zeci de mașini abandonate pe străzi din municipiul Constanța, ridicate de Poliția Locală (GALERIE FOTO)

04 Sep 2023 909

Domeniul public al municipiului Constanța, eliberat de 13 vehicule abandonate sau fără stăpân (FOTO)

31 May 2023 984

Primarul Chițac a semnat o nouă dispoziție! Sunt vizate mașinile abandonate și cele fără stăpân (FOTO)

23 May 2023 1656

Mașini abandonate ridicate de pe străzile din municipiul Constanța

01 Mar 2023 1494

Polițiștii locali vor ridica 43 de vehicule de pe străzile din municipiul Constanța. De ce a fost luată această decizie (DOCUMENTE)

09 Dec 2022 1763

Constanța 16 vehicule abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public, ridicate

05 Oct 2022 1370

Constănțenii, nemulțumiți de trotinetele electrice abandonate în stradă (GALERIE FOTO și VIDEO)

15 May 2022 2699

Primăria Constanța organizează licitație de vânzare a vehiculelor fără stăpân sau abandonate. Care este prețul de pornire

07 Apr 2022 1495

Constanța. Continuă ridicarea vehiculelor abandonate

01 Apr 2022 1578

Peste 200 de vehicule fără stăpân trecute în proprietatea municipiului Constanța, vândute la licitație

30 Mar 2022 1651

Vehiculele care ocupă abuziv domeniul public din Constanța vor fi ridicate

21 Jan 2022 1896

Peste 50 de mașini fără stăpân sau abandonate din Constanța, ridicate de polițiștii locali

16 Aug 2021 1966