2,40 alcool pur în sângeCe face în arest bărbatul care a accidentat-o mortal pe Ela Loredana

ela-ElaAvadanei.jpgAurel Iancu, bărbatul de 38 de ani, din Constanţa, care a accidentat-o pe Ela Loredana A., de 22 de ani, din Mihail Kogălniceanu, pare că n-ar vrea să părăsească arestul. Deşi are posibilitatea, până la acest moment şoferul nu a formulat, prin apărător, nicio cerere de eliberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, de înlocuire a arestului preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara ori localitatea, ori de revocare a măsurii arestului preventiv.

Aurel Iancu a fost arestat pe data de 22 martie, când instanţa de judecată a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. Pe cale de consecinţă, magistraţii au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 22 martie până la data de 19 aprilie, inclusiv. În acea fază, judecătorii au respins cererea de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului, ca neîntemeiată. Pe data de 26 martie, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei Judecătoriei. Poliţiştii de la Rutieră spun că Aurel Iancu, de 38 de ani, din Constanţa, a condus, în seara zilei de 21 martie, o autoutilitară, marca Renault, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Ajuns în zona Campusului Universitar, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe trotuar, unde a lovit-o pe Ela Loredana A., de 22 de ani, din Mihail Kogălniceanu. În urma accidentului, autoutilitara şi-a continuat deplasarea, oprindu-se aproape de intersecţia bulevardelor Aurel Vlaicu şi Tomis, din cauza unor defecţiuni tehnice. Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că şoferul din Renault avea o alcoolemie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat şi 2,40 alcool pur în sânge. Aurel Iancu este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi părăsire a locului accidentului de către conducătorul autovehiculului fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei. Ela Loredana a fost înmormântată, în Mihail Kogălniceanu, pe data de 28 martie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Nina Arbore, pictorița Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța

08 Oct 2023 1475

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 septembrie 2021

15 Sep 2021 3741

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 2 august 2018

06 Aug 2018 2097

Undă verde de la municipalitate pentru Iancu Pelehra. Este vizat blocul ridicat pe bulevardul Aurel Vlaicu

04 Nov 2017 6259

Primăria Constanța, obligată de instanță să îl continue Iancu Pelehra a retras PUZ-ul care a încins spiritele vecinilor săi de pe Aurel Vlaicu (galerie foto)

14 Nov 2015 4416

Răsturnare de situaţie Iancu Pelehra, iniţiatorul PUZ-ului din zona Aurel Vlaicu, a decis sistarea demersului

13 Nov 2015 3287

De la “Cuptorul cu plăcinte” la bloc de cinci etaje Iancu Pelehra se apucă de afaceri imobiliare (document)

23 Oct 2015 5928