Definitiv şi irevocabil „Moştenirea" lui Don Pedro - caz închis!

Petrica_-_Petrica_Iordache.jpgJustiţia constănţeană a decis definitiv şi irevocabil în legătură cu „moştenirea" afaceristului-emblemă al Constanţei. Recent, Curtea de Apel Constanţa a consfinţit hotărârea prin care unul dintre terenurile ce făceau parte din imperiul celui care a fost Don Pedro pare să fi fost salvat, măcar în parte, de revendicările unor bucureşteni. Culmea, se pare că partea care s-ar fi „bătut" în instanţă pentru terenul cu pricina ar fi fost Municipiul Constanţa prin Primar, care a declarat apelul ce a modificat irevocabil sentinţa primei instanţei, favorabilă bucureştenilor.

Mai exact, este vorba despre litigiul dintre familia afaceristului constănţean decedat în condiţii suspecte în urmă cu cinci ani şi mai mulţi bucureşteni, pentru un teren situat în centrul Constanţei. După ce prima instanţă a constatat că, la momentul la care terenul a fost dobândit de Petrică Iordache de la Primăria Constanţa s-ar fi încălcat anumite dispoziţii legale, mai apoi Tribunalul, iar în final Curtea de Apel Constanţa au „retuşat" problema, constatând doar nulitatea parţială a contractului dintre Don Pedro şi instituţia locală. De curând, Curtea de Apel Constanţa, în completul prezidat de magistratul Mihaela Ganea, a respins recursul declarat de unul dintre adversarii familiei Iordache şi consfinţind astfel hotărârea privind nulitatea doar parţială a contractului. Decizia Curţii de Apel are numărul 188/C/2012 şi este definitivă şi irevocabilă. Hotărârea a fost luată în dosarul cu numărul 8159/118/2010, litigiu care a fost înregistrat iniţial la Judecătoria Constanţa, în urmă cu circa trei ani, care apoi a trecut pe la Tribunal, pentru ca, în final, să ajungă pe rolul Secţiei civile a Curţii de Apel. Părţi în proces au fost Istrate Micescu, Constantina Anca Simionescu şi Stanca Elena Margareta Viforeanu Miceascu, în calitate de reclamanţi, în timp ce de cealaltă parte se situau Municipiul Constanţa prin Primar, alături de moştenitorii lui Petrică Iordache, soţia acestuia Carmen Celestina Iordache, împreună cu cei doi fii, Renato Albert şi Francesco Lorin, aceştia fiind pârâţii.

Teren pe nici 30.000 de euro

Litigiul privea contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2107/01.02.2004, document încheiat între Petrică Iordache şi Municipiul Constanţa prin Primar, prin care afaceristul constănţean, în schimbul sumei de 29.900 de euro, ar fi dobândit un teren de 271 de metri pătraţi, din zona peninsulară a Constanţei. Numai că, potrivit revendicărilor bucureştenilor reclamanţi în proces, din respectiva suprafaţă, circa 170 de metri pătraţi ar fi făcut parte din terenul revendicat de aceştia, cu trei ani înainte de semnarea contractului între Don Pedro şi municipalitate. În aceste condiţii, bucureştenii le cereau magistraţilor Judecătoriei Constanţa să constate „nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2107/01.02.2004", contract încheiat între Petrică Iordache şi Municipiul Constanţa prin Primar. La finalul procesului de la prima instanţă, în 2009, Judecătoria Constanţa a constatat că la momentul încheierii contractului prin care familia afaceristului-emblemă a dobândit de la Primăria Constanţa terenul de peste 200 de metri pătraţi în schimbul sumei de 29.900 de euro „au fost încălcate dispoziţiile imperative prevăzute de articolul 21 alineatul 5 al Legii 10/2001". De asemenea, magistraţii de la Judecătorie au subliniat că notificările bucureştenilor privind terenul în litigiu erau anterioare contractului încheiat de Don Pedro cu primăria.

Treaba s-a schimbat la Tribunal

Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, împotriva acestei hotărâri, Municipiul Constanţa prin Primar a declarat apel, iar procesul s-a reluat la Tribunalul Constanţa, unde, în cele din urmă, instanţa a admis apelul. Judecătorii de la Tribunal au decis să schimbe în parte sentinţa civilă nr. 21426/22.12.2009 „în sensul constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2107/2004 la BNP V. Petrescu, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară, întocmit de expert ing. Stoica Valeriu şi a planului de situaţie anexat acestuia, delimitat şi haşurat prin notaţiile ABCDFGHIJA". În continuare, instanţa de la Tribunal a arătat că „menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelante". Bucureştenii au fost obligaţi să achite cheltuielile de judecată ale Municipiului Constanţa prin Primar, constând în onorariul de expertiză tehnică imobiliară, în sumă de 800 de lei. După ce unul dintre reclamanţii din Bucureşti au atacat noua hotărâre în recurs, cazul a ajuns la Curtea de Apel. Totuşi, hotărârea atacată a rămas neschimbată. După ce s-a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, prin decizia 188/C/2012, instanţa a decis să respingă recursul ca nefondat, situaţie în care procesul s-a încheiat definitiv.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 471

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 413

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 311

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 331

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 707

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 440

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 401

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 469

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 464

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 509

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 506

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 708

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 354

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 408