87 de absolvenţi vor să fie avocaţi în Constanţa. Lista completă (document)

 

Baroul Constanţa a publicat listele cu numele candidaţii care s-au înscris pentru examenul de intrare în avocatură din acest an. Potrivit Baroului Constanţa, toate dosarele de înscriere au fost validate. Astfel, 87 de absolvenţi de Drept s-au înscris la examenul de primire în profesie ca avocat stagiar, iar la cel pentru definitivare s-au înscris şapte persoane.
 
Atât examenul de primire în profesie pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar, cât şi examenul de definitivat în alte profesii juridice se desfăşoară pe 12 septembrie. Examenul va urma aceeaşi regulă ca în anii precedenţi: un test-grilă cu 100 de întrebări legate de organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal.
 
Potrivit Uniunii Naţionale a Barourilor din România, proba va avea un „caracter preponderent teoretic sau preponderent practic - aplicativ, distinct, în funcţie de vocaţia candidaţilor de a dobândi titlul profesional de avocat stagiar sau titlul profesional definitiv“.
 
Pentru a se considera avocaţi „cu acte în regulă“, candidaţii trebuie să obţină minimum zece puncte la fiecare disciplină în parte şi un punctaj total de cel puţin 70 de puncte.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vedea lista completă a candidaţilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocatul Filișan Cătălin, decanul Baroului Constanta, declarații importante după protestul de azi (GALERIE FOTO)

04 Oct 2023 1602

4 octombrie, Ziua în care justiția nu există! Anunțul făcut de decanul Baroului Constanța

20 Sep 2023 3103

Judecătorii refuză cheltuielile de judecată pentru Primăria Constanța într-un proces pe parcări. „Demersul judiciar, generat de pasivitatea și lipsa de interes“ ale primăriei

25 Aug 2023 1418

Avocat ConstanțaAnca-Cristina SÎRBU

11 Jul 2023 544

Avocat ConstanțaNarcisa-Carmen Udrea - Avocat Constanța

06 Jul 2023 679

Kamer Tudorache - Avocat Constanța

06 Jul 2023 652

Laura-Simona Todoruț - Avocat Constanța

06 Jul 2023 568

Alexandru Dăscălescu - Avocat Constanța

06 Jul 2023 531

Andra Ștefan - Avocat Constanța

06 Jul 2023 607

Rares-Mihai Vijlanescu - Avocat Constanța

06 Jul 2023 485

Simona-Elena Nadă - Avocat Constanța

06 Jul 2023 515

Cristina-Gabriela CÂRLIGEL

06 Jul 2023 488

Gabriela Iacob - Avocat Constanța

06 Jul 2023 648

Ionela-Florentina SERBAN

06 Jul 2023 416

Cristiana Pariza - Avocat Constanța

06 Jul 2023 400