A creat Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Familia celebrului spion „Marele Anonim“ a câştigat procesul la Curtea de Apel Constanţa!

Familia lui Mihail Moruzov, creatorul şi directorul Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române, a câştigat, la Constanţa, procesul în care solicita emiterea unor despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Tulcea.
 
Pe data de 30 septembrie 2014, Tribunalul Tulcea, la cererea Aurorei Florina Moruzov, fiica fostului şef al Serviciului Secret de Informaţii (SSI) Mihail Moruzov, a obligat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Tulcea, strada Miron Costin numărul 30. Mai mult decât atât, judecătorii au mai obligat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlul de plată, în contextul celor mai sus precizate. Atât reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, cât şi cei ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor au atacat, la Curtea de Apel Constanţa, decizia Tribunalului Tulcea.
 
La finele săptămânii trecute, judecătorii constănţeni au menţinut decizia pronunţată pe data de 30 septembrie 2014, respingând acţiunea formulată de reprezentanţii ANRP şi CNCI. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa este definitivă, astfel că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite un titlu de plată, iar Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor va elibera un titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Tulcea, strada Miron Costin numărul 30.

 O avere fabuloasă

Conform romanialibera.ro, „părintele spionajului românesc a acumulat o avere fabuloasă care s-a pierdut, în mod misterios, după ce a fost arestat şi asasinat“. „Mihail Moruzov a deţinut în judeţul Tulcea o avere fabuloasă, pe care a pierdut-o după ce a fost arestat de Ion Antonescu. Celebrul spion cunoscut sub numele de «Marele Anonim» stăpânea zeci de imobile şi suprafeţe întinse de teren. (...) Mihail Moruzov s-a născut şi a copilărit în satul Zebil din judeţul Tulcea, iar familia acestuia a trăit în această localitate, precum şi în oraşul Tulcea. Fiu al unui preot din Zebil, Mihail Moruzov, deşi nu avea studii militare, a reuşit să organizeze, în 1917, în Delta Dunării, unul dintre cele mai flexibile servicii secrete din Europa. Cu doar 16 agenţi, Moruzov controla din punct de vedere informativ nu doar gurile Dunării, ci şi un teritoriu pe o rază de sute de kilometri, aflat dincolo de graniţa României cu Uniunea Sovietică şi la sud de Dunare, în Balcani. Arhivele serviciilor secrete atestă că Moruzov a reuşit să se infiltreze atât de bine în Armata Roşie, încât „puterea sovietelor“ l-a numit comandantul unei mari unităţi a armatei sovietice, pe care şeful spionajului românesc a dizolvat-o rapid, lăsând Moscova fără o prezenţă militară organizată în preajma Deltei“, conform sursei mai sus citate.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.