A fost desemnat reprezentantul României în Grupul de coordonare a exporturilor de arme de foc. Este comisar-șef în IGPR

  • În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 43 din 14 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 4 din 7 ianuarie 2021 privind desemnarea reprezentantului României în cadrul Grupului de coordonare a exporturilor de arme de foc.
 

Conform actului normativ amintit Lucian Bode, ministrul de resort, l-a desemnat pentru acest post pe comisarul-șef de poliție Enache Ovidiu-Cătălin, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția arme, explozivi și substanțe periculoase.


Înaltul oficial, în calitate de reprezentant al României în cadrul Grupului de coordonare a exporturilor de arme de foc, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 258/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 veghează la punerea în aplicare a articolului 10 din Protocolul Organizației Națiunilor Unite împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul ONU privind armele de foc) și de stabilire a măsurilor privind autorizațiile de export, importul și tranzitul pentru arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și muniții.

Enache Ovidiu-Cătălin îl înlocuiește în această funcție pe comisarul șef Cosgarea Daniel, din cadrul aceleiași direcții a IGPR, numit în iunie 2018.
 
Sursa foto: Monitorul Oficial
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se schimbă raportarea bilanțului vaccinărilor anti covid19. Cum se va efectua

10 Mar 2022 1309

Bilanţ de vaccinare anti-Covid în România. 3.621 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Reacții adverse în curs de investigare

05 Mar 2022 1583

Bilanţ de vaccinare anti-Covid în România. Peste 3.000 de doze administrate

27 Feb 2022 1396

Premierul Ciucă anunță o schimbare de abordare pentru pregătirea gestionării valului cinci al pandemiei de COVID-19

29 Dec 2021 1243

Peste 40.000 de români, vaccinați în ultimele 24 de ore. Câți au primit prima doză

04 Dec 2021 1412

Câți români s-au vaccinat cu prima doză, în ultimele 24 de ore. Au fost raportate reacții adverse

18 Nov 2021 1625

Vaccinarea anticovid19 în România Aproape un milion de români au făcut doza a treia de vaccin. Câți s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

06 Nov 2021 1411

Vaccinarea în România. Peste 25.000 de persoane, vaccinate cu a treia doză în ultimele 24 de ore. Câți români s-au vaccinat cu schemă completă

25 Oct 2021 1403

31 de cazuri de coronavirus confirmate în România

11 Mar 2020 1519