A intervenit elicopterul Smurd O șoferiță a accidentat un copil. Care a fost rezultatul testării alcoolscop (FOTO)

 La data de 08 martie 2023, în jurul orei 11:43, Poliția Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul Serviciului Național Apel Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că pe SJ 251A, în interiorul comunei Corod, din județul Galați, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia, un copil a fost rănit. 

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că o femeie, cu vârsta de 36 de ani, din comuna Matca, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Județean 251A, din localitatea Corod, a surprins și accidentat o minoră, cu vârsta de 8 ani, din comuna Corod, care se angajase în traversarea străzii în mod neregulamentar., transmite IPJ Galați. 


Minorei i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de către un echipaj medical de la ambulanță și a fost ulterior preluată de elicopterul SMURD Galați pentru a fi transportată în regim de urgență la Spitalul de Urgență pentru Copii "Sfântul Ioan" Galați.

Potrivit sursei citate, la testarea alcoolscop a conducătoarei auto, rezultatul a fost negativ, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din  culpă.

foto: IPJ Galați 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei persoane rănite într-un accident rutier în municipiul Constanța

30 May 2023 1281

Accident rutier pe podul de la Agigea. Un biciclist a fost rănit grav

29 May 2023 1996

Accident la intrare în Cogealac. Un „șofer“ fără permis, implicat

29 May 2023 525

Implicată o mașină cu numere de Ucraina Accident rutier în stațiunea Mamaia! Șoferul ucrainean băut a sărit peste sensul giratoriu și a intrat într-o mașină care circula regulamentar (FOTO+VIDEO)

29 May 2023 5411

Accident mortal în Mamaia, în zona hotelului Iaki! Ce au surprins camerele de supraveghere. Starea de pericol, generată de pieton. Șofer condamnat

29 May 2023 1853

UPDATE Pieton rănit în urma unui accident rutier pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța

28 May 2023 1323

Constanța Accident rutier între două mașini, dintre care una s-a răsturnat în zona Kaufland (FOTO+VIDEO)

27 May 2023 4348

Tragedie la Tulcea! Un tânăr șofer de 21 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac

27 May 2023 2337

Un copil de de 13 ani, rănit în urma unui accident rutier. Implicat un șofer de 21 de ani (FOTO)

27 May 2023 740

Trafic blocat pe DN22 în județul Tulcea din cauza unui accident rutier. O persoană a fost rănită

26 May 2023 681

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 22

26 May 2023 378

Ianis Hagi, pe lista convocărilor preliminare din străinătate pentru meciurile României cu Kosovo și Elveția

26 May 2023 910

Biciclist implicat într-un accident rutier în localitatea Nuntași, județul Constanța

26 May 2023 572

Biciclist implicat într-un grav accident rutier în municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO

26 May 2023 1671

Accident rutier pe A4 Ovidiu-Agigea! Un autotren a trecut prin parapetul median pe celălalt sens de mers (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 May 2023 2607