A rănit trei paramedici, a avariat o autospecială SMURD şi a fugit de la locul accidentului



Autorul unui accident petrecut joi, imediat după miezul nopţii, este căutat de poliţiştii rutieri de mai bine de 24 de ore. Acesta a provocat un accident rutier în zona Capitol, la intersecţia bulevardului Mamaia cu strada Mircea cel Bătrân, după care a abandonat maşina şi a fugit.


Şoferul nu a acordat prioritate unei autospeciale SMURD care se deplasa la o solicitare, în Ovidiu, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Impactul violent a avariat ambele maşini, iar cei trei paramedici din maşina de intervenţie au suferit răni uşoare, nefiind internaţi. Ambulanţa SMURD tip „B“ a fost dusă la service, maşina fiind indisponibilă, momentan, pentru misiuni.

Poliţiştii au contactat, ieri dimineaţă, proprietarul maşinii, o femeie în vârstă de 38 de ani, din Constanţa. Însă atât aceasta cât şi fiica sa le-au demonstrat şi explicat oamenilor legii că ele se aflau acasă joi noapte, la ora când s-a petrecut accidentul.

Au recunoscut însă că mai există un rând de chei şi că soţul femeii este de negăsit. El şi-a închis telefonul şi nici pe acasă nu a mai dat, conform spuselor soţiei. Aşa că poliţiştii nu au altceva de făcut decât să aştepte ca acesta să apară. Cel mai probabil că bărbatul era băut în momentul în care a provocat accidentul şi de aceea a şi plecat înainte să apară Poliţia Rutieră. Martorii spun că bărbatul era însoţit de o femeie şi că au fugit împreună, ceea ce a dat frâu liber speculaţiilor: făptuitorul ar fi fost cu amanta în maşina soţiei!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.