A trecut un an Tragedie, cu victime! Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Secția ATI, mistuită de flăcări

  • În spital se aflau 113 persoane, iar la Terapie Intensivă erau zece pacienți
  • Șapte persoane au murit pe loc în spital, iar alte trei au murit în următoarele zile
  • În ianuarie 2022, Alexandru Rafila, ministrul sănătății a vizitat unitata medicală
  • Vergil Chițac – „Nu ar fi trebuit să fie închis spitalul”
 
A trecut un an de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, care a fost exact ca un vârf de iceberg care lovește în sistemul sanitar fragil, în plină pandemie de COVID-19. Nu a fost și nu este singurul spital care a fost afectat de un incendiu, iar tragedia de la Constanța a fost cu atât mai mare că s-a petrecut fulgerător, într-o instituție în care nu au fost făcute investiții majore înainte de eveniment, vorbind aici de instalațiile electrice care ar fi necesitat o aducere la zi a lor sau de orice investiție ce ține de siguranța pacienților.
 


În spital se aflau 113 persoane, iar la Terapie Intensivă erau zece pacienți. Șapte persoane și-au pierdut viața în urma acestei tragedii, iar celelalte trei persoane ce erau internate în Secția de Terapie Intensivă au murit în zilele următoare. Cele șapte persoane decedate în urma incendiului din Constanța sunt Iliana Satcâu (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase), Georgeta Alupoaie (decedată la Spitalul Militar), Maria Cristescu (decedată la Spitalul Județean), Paraschiva Datcu (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase), Negisar Bevlit (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase), Angela Paladi (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase) și Maria Stoica (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase).


 
A trecut un an de la tragedia de la 1 octombrie 2021. Pacienții se aflau în saloanele ATI, pentru a se salva de Covid-19, iar corpul lor fragil a suferit arsuri sau s-a intoxicat de fum. Imaginile care au apărut în presă la două luni după incendiu sunt încă adânc întipărite. O structură veche de aproape un secol, afectată de un incendiu puternic au format un crunt sfârșit pentru cei internați.
 
La o lună și jumătate de la cumplitul incendiu din 1 octombrie, Primăria Constanța a emis un document de urbanism pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, document care este valabil 24 de luni. Se are în vedere consolidarea, modificarea și reabilitarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. Primarul Constanței, Vergil Chițac a anunțat, la începutul lui noiembrie 2021, că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase va intra în proces de reabilitare. Proiectul are o valoare totală de 25.051.754,69 lei, din care  valoare eligibilă 16.881.120,81 lei.
 
Revenind la ziua incendiului, pe seară, după ce acțiunea de stingere a incendiului s-a încheiat și transportul persoanelor către spitale din județ s-a realizat cu succes, Raed Arafat a susținut o conferință de presă în cadrul Spitalului Județean Constanța, unde a discutat despre cum s-a intervenit la incendiul produs pe 1 octombrie 2021.


 
„Primul echipaj de intervenție a sosit la 9.56. Resursele puse la dispoziție de ISU au fost de 5 ofițeri, 128 subofițeri, 51 mijloace. SAJ ce s-a calculat la fața locului - au fost 10 ambulanțe, posibil altele care au mai plecat cu pacienții”


Au mai fost mobilizate din județul Ialomița o ambulanță de multiple victime și o ambulanță de prim ajutor, din jud. Călărași o ambulanță multivictime, 7 de prim ajutor și de la Galați o ambulanță multivictime”, spune șeful DSU, Raed Arafat.
 
Alături de Raed Arafat a participat și Cristian Radu, prim adjunct al IGSU, Rodica Tudoran, șefa UPU de la SCJU, prefectul Silviu Coșa, Cristina Schipor, șefa DSP Constanța.
 
„Incendiul s-a manifestat în secția de ATI, pe o suprafață de 250 mp", a spus colonelul Cristian Radu. 


 
„Incendiul a fost lichidat la 10.55, la o oră de la apel. În spital au fost 125 de pacienți internați. 5 pacienti non-covid și 120 pacienți covid, din care 10 la ATI", a spus Arafat.
 
„După verificarea cifrelor, la acest moment nu este necesară evacuarea unor pacienți în alte județe. Nu avem pacienți cu arsuri. Ei vor rămâne în județul Constanța. Au fost identificate 201 paturi care au fost activate", a spus Arafat.
 
„Sunt mici mișcări ale pacienților între spitale. Pacienții au fost împărțiți între trei spitale - SCJU, Spitalul Militar și Spitalul de Pneumolgoie. În SCJU s-au internat 16 pacienți - din care 8 pacienti ATI covid. Restul până la 42 au fost transferați la Palazu și la Agigea. Acum mai sunt 6 pacienți și cei trei membri ai personalului sanitar, în curs de evaluare. La Spitalul Militar au ajuns 29 de pacienți și un pacient a decedat în timpul transportului. În acest moment, la Pneumologie sunt 50 de pacienți”, spune Rodica Tudoran.
 
„Am avut 7 persoane decedate. La început s-a confirmat cifra de 9. Când raportăm date în dinamică astfel de lucruri se întamplă", a spus Arafat.
 
 

Vizita lui Alexandru Rafila

 
În ianuarie 2022, Alexandru Rafila, ministrul sănătății a vizitat unitata medicală. Rafila a discutat cu autoritățile locale și conducerea spitalului în vederea redeschiderii secției, pentru a acorda asistență medicală bolnavilor de COVID-19, în condiții de siguranță. Acesta a menționat că nu este admisibil ca după 4 luni de la incendiu să fie închis spitalul. „Şi spitalul din Constanţa a fost victima unui incendiu nefericit şi trebuie şi acolo să redăm sistemului de sănătate o capacitate, care este dublată de profesionişti foarte buni, încât să fim într-adevăr pregătiţi.Mi s-a părut foarte ciudat că, după un an de zile la Institutul „Matei Balş”, după mai multe luni de zile de la Constanţa, lucrurile au rămas blocate şi a trebuit să facem acum, în ultimele săptămâni, eforturi ca activitatea acestor instituţii să se reia. Este important să dispunem de toate resursele necesare”, spunea Alexandru Rafila în timpul vizitei.
 
 

Mihai Lupu - „A fost o adevărată tragedie!”

 
Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a fost prezent în curtea spitalului când flăcările curmau vieți. A coordonat mare parte din acțiune și a redirecționat pacienții către Spitalul Județean Constanța, dar și către alte unități medicale din județ. Cu durere în suflet își amintește de ziua aceea cumplită. „A fost o adevărată tragedie! Încă o dată condoleanțe familiilor celor care au decedat”, ne-a spus președintele CJ Constanța. Cu toate acestea, din momentul în care a ocupat funcția, Mihai Lupu și-a pus unul dintre scopuri să îmbunătățească situația sanitară din județ, iar în acest sens dorește să finalizeze proeictul spitalului regional, un cartof fierbinte care a tot fost pasat de la o administrație la alta de la Revoluție în prezent și care acum se află în așteptarea diverselor studii și analize pentru a putea fi pus în picioare.
 
Primarul Vergil Chițac, primărie sub care funcționează Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, a precizat că a fost o greșeală pripită de a închide tot spitalul, însă consideră că investițiile realizate acum vor îmbunătăți calitatea serviciilor sanitare oferite de unitatea medicală.

Silviu Coșa - „Acum un an, rutina a omorât niște oameni nevinovați”
 

„Acum un an, rutina a omorât niște oameni nevinovați. Ce am învățat de atunci? Că dincolo de orice inconveniente de moment, lucrurile trebuie făcute ca la carte. Normele tehnice și prevederile legale nu lasă loc de interpretări, ci au un singur scop: să ne ofere siguranță.
Implicarea Instituției Prefectului a fost una administrativă - am coordonat acțiunile Corpului de Control și, măsurile necesare pe care le-am identificat, au fost implementate, astfel încât, astăzi, spitalul deservește cetățenii. E drept, nu la întreaga capacitate, dar tot putem considera SCBI un activ viabil al municipiului”, a transmis Silviu Coșa, prefectul Constanței.


Vergil Chițac – „Nu ar fi trebuit să fie închis spitalul”



 
„Trist. Tristă aducere aminte. Ce s-a schimbat? Dacă am fi mers pe calea unor bani din bugetul local, ținând cont de toate procedurile și birocrația necesară, de la studii la licitații, la contestații, cred că dacă am fi început lucrările acum. Am avut șansa să colaborez de oameni de afaceri din Constanța, care au înțeles că în astfel de moment trebuie să se implice și ei, o responsabiltiate socială. În momentul de față, 60% din capacitatea inițială est eîn funcțiune, la standarde noi. În momentul acela nu corespundau standardelor. Odată închis spitalul, și asta a fost o decizie pripită – nu ar fi trebuit să fie închis spitalul, decât zona afectată, dar asta a fost o decizie luată pe fond emoțional – când îl redeschizi trebuie respectate noile standarde. Săptămâna asta finalizăm ultimele paturi de la nivelul superior, o să chemăm DSP pentru a da acceptul. În același timp, am reușit să mutăm pentru cei imunodeprimați în sediul recuperat din zona Medeea, unde avem 25 de paturi. Este important pentru mine că avem contracte cu Casa de Asigurări, am adus toți oamenii înapoi. Suntem într-o procedură avansată de licitație a unui spital modular, care se va așterne în fața actualei clădiri. Vom avea 10 paturi ATI și paturi de spitalizare continue, dar și un RMN și un computer tomograf. Este pentru prima oară când spitalul va avea un astfel de echipament. Este un efort bugetar mare, toată treaba asta va costa 11 milioane de euro, din care doar 3 milioane de euro este pe fonduri europene, restul fiind din bugetar”, a spus Vergil Chițac.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Certificat de urbanism pentru amplasarea de containere medicale la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

Raed Arafat, despre incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța

Bilanțul victimelor a crescut la 9. „Personalul se luptă intens pentru fiecare pacient”

Incendiu la secția ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Planul Roșu, activat. Șapte morți (galerie foto și video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 769

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 916

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța va avea mansardă nouă! Ce firmă o va construi?

02 Apr 2024 561

Undă verde de la Mediu Proiectul viitorului corp de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în linie dreaptă

16 Mar 2024 767

Municipalitatea trebuie să achite dr. Halichidis, fostul manager SCBI Constanța, salariile restante! Răspunsul Judecătoriei la contestarea executării (MINUTA)

13 Mar 2024 1098

Primarul Municipiului Constanța, în instanță cu dr. Halichidis, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase! Se contestă executarea

29 Feb 2024 764

Ședință CLM Constanța Un proiect ce vizează Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pe masa consilierilor locali (DOCUMENT)

29 Feb 2024 542

Primarul Constanței, Vergil Chițac, despre Spitalul Modular „Sunt extrem de mândru de toată munca depusă”

19 Feb 2024 1076

Romcontexpert SRL, un nou contract cu Primăria Constanța. Se va ocupa de auditul financiar pentru Spitalul de Boli Infecțioase (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 705

LIVE VIDEO+TEXT Spitalul Modular din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, inaugurat. Mai multe oficialități, prezente la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Feb 2024 1496

Angajări Constanța Posturi vacante la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Vezi dacă îndeplinești cerințele

17 Feb 2024 2432

Undă verde de la Mediu pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța! Ce investiție este vizată?

14 Feb 2024 725

Contractele directe de promovare și publicitate a unor proiecte derulate de Primăria Constanța ajung la Intermedia Services Top SRL! (DOCUMENTE)

10 Feb 2024 802

Licitații Constanța Spitalul de Boli Infecțioase cumpără servicii de spălătorie și de curățătorie uscată

06 Feb 2024 622

Primăria Constanţa cumpără servicii de consultanță. Este vizat Spitalul de Boli Infecțioase (DOCUMENT)

06 Feb 2024 642