14 Nov, 2019 01:27
23197
Emilian ANDREI
Un grav accident a avut loc, în urmă cu puţin timp, la ieşire din Câmpulung Moldovenesc, spre Suceava.
Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Bucovina Suceava, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, că în evenimenttul rutier sunt implicate două maşini, cu cinci ocupanţi, unul dintre ei fiind încarcerat.
La locul intervenţiei a fost trimis modulul SMURD de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc, cu autospeciala pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD, precum şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Imediat s-a procedat la extragerea dintre fiarele contursionate ale maşinii a persoanei încarcerate care a fost evaluată medical.
Într-o maşina se aflau trei persoane, dintre care un minor, toate au fost preluate de echipajele medicale.
O a doua persoană adultă din prima maşina şi cu cel care a fost încarcerat în cea de-a doua, au intrat în stop cardiorespirator, fiindu-le efectuate manevre de resuscitare, conform protocoalelor.
La faţa locului a mai sosit înca un echipaj SMURD, de la Garda de Interventie Gura Humorului.
Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, victimele inconştiente nu şi-au mai revenit şi a fost declarat decesul.
Toate persoanele implicate sunt de sex masculin.
Cei doi decedaţi au, cu aproximaţie, 18 şi 25 de ani, ultimul fiind cel încarcerat.
Sursa foto: ISU Bucovina Suceava
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: