Tragedia de la miezul nopţii. Accident rutier grav. Doi tineri morţi. Alte trei persoane au ajuns la spital (galerie foto)

 
Un grav accident a avut loc, în urmă cu puţin timp, la ieşire din Câmpulung Moldovenesc, spre Suceava.

Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Bucovina Suceava, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, că în evenimenttul rutier sunt implicate două maşini, cu cinci ocupanţi, unul dintre ei fiind încarcerat.

La locul intervenţiei a fost trimis modulul SMURD de la Detaşamentul Câmpulung  Moldovenesc, cu autospeciala pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD, precum şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Imediat s-a procedat la extragerea dintre fiarele contursionate ale maşinii a persoanei încarcerate care a fost evaluată medical.

Într-o maşina se aflau trei persoane, dintre care un minor, toate au fost preluate de echipajele medicale.

O a doua persoană adultă din prima maşina şi cu cel care a fost încarcerat în cea de-a doua, au intrat în stop cardiorespirator, fiindu-le efectuate manevre de resuscitare, conform protocoalelor.

La faţa locului a mai sosit înca un echipaj SMURD, de la Garda de Interventie Gura Humorului.

Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, victimele inconştiente nu şi-au mai revenit şi a fost declarat decesul.


Toate persoanele implicate sunt de sex masculin.

Cei doi decedaţi au, cu aproximaţie, 18 şi 25 de ani, ultimul fiind cel încarcerat.

Sursa foto: ISU Bucovina Suceava
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR Infotrafic Circulație îmgreunată pe DN 17

23 Nov 2023 474

IGPR Infotrafic Județul Suceava - Circulație oprită pe DN17

17 Nov 2023 686

Locuință cuprinsă de flăcări în Suceava! (FOTO)

14 Nov 2023 737

ISU SuceavaIncendiu în municipiul Câmpulung Moldovenesc

24 Oct 2023 481

CSM Constanța Atletele Adelina Panaet și Andreea Pîșcu, aur și bronz la Campionatul Național de Alergare Montană (GALERIE FOTO)

23 Sep 2023 1129

IGPR Infotrafic Trafic restricționat pe DN 17

27 Feb 2023 634

O femeie rănită grav în urma unui accident rutier produs între un autotren și un autoturism (FOTO)

02 Feb 2023 1830

IGPR InfotraficJudețul Suceava - Circulație îngreunată pe DN 17

12 Dec 2022 650

IGPR InfotraficCirculație oprită pe DN 7

24 Aug 2022 632

Concursul de reviste „Comandor Eugeniu Botez", ediția a II-a, la final. Premiul I pentru Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza", Constanța

17 Aug 2022 1358

IGPR InfotraficJudețul Suceava -Trafic oprit pe DN 17

18 May 2022 726

Incendiu de amploare la o societate de prelucrare a lemnului din Vatra Dornei, județul Suceava

16 May 2022 1120

Patru persoane rănite într-un incendiu devastator la Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava (GALERIE FOTO)

24 Dec 2021 1562

Incendiu violent la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap din județul Suceava. De la ce a pornit focul (FOTO)

11 Nov 2021 1490

„Rachete și artilerie antiaeriană- un vis devenit realitate“ Comandatul Bateriei 1 Artilerie Antiaeriană, despre aplicația cu trageri reale de luptă din poligonul Capu Midia

25 Sep 2021 2343