Accident grav în județul Bistrița după ce o mașină a intrat într-un cap de pod. Un mort și trei răniți

Un accident rutier grav s-a produs vineri pe DN 17, în zona localității Uriu din județul Bistrița după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod. În urma evenimentului au rezultat patru victime dintre care una încarcetată. Persoana încarcerată a fost declarată decedată.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, la fața locului au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean, un echipaj SAJ Beclean și un echipaj cu medic SAJ Dej.

„Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului patru victime, dintre care una încarcerata cu leziuni incompatibile cu viața, trei conștiente și cooperante care sunt evaluate la fața locului de către echipajele medicale”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

Două dintre victime au fost transportate la spitalul din municipiul Dej.

Cum s-a produs accidentul

Conform primelor verificări, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Suceava, un tânăr de 27 de ani din același județ, cel mai probabil pe fondul oboselii, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un imobil.

În urma accidentului, din păcate, o femeie, pasageră în autoturism și-a pierdut viața. Șoferul și alți doi pasageri au fost răniți și transportați la spital.

Polițiștii sunt la fața locului, dirijează circulația la nevoie și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Pasagera care a decedat avea 53 de ani. În autoturism se mai aflau alți doi tineri de 27 și 17 ani și o femeie de 70 de ani. Toate victimele sunt din județul Suceava.

Sursă foto: ISU Bistrița-Năsăud

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânăr din Republica Moldova, implicat într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

20 Jan 2024 769

Eveniment rutier pe Drumul Național 17C. Implicate un autoturism și o autoutilitară (FOTO)

13 Jan 2024 856

Accident rutier în județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat a intrat cu mașina într-un stâlp

01 Jan 2024 825

Bărbat suspectat că și-a accidentat intenționat o rudă cu mașina! Suspectul s-a urcat beat la volan

25 Dec 2023 757

Un pieton a fost accidentat în Bistrița-Năsăud. Ce spun polițiștii

24 Dec 2023 773

Copil rănit în urma unui eveniment rutier în Bistrița Năsăud

18 Dec 2023 651

O șoferiță aflată în pragul comei alcoolice, implicată într-un accident rutier în județul Bistrița Năsăud

14 Dec 2023 853

Accident rutier pe Drumul Național 17C. O șoferiță și două pasagere, rănite

12 Dec 2023 745

Accident rutier în Bistrița. Un tânăr șofer băut și cu permisul reținut a avariat mai multe mașini

09 Dec 2023 750

Căruțas băut, implicat într-un accident rutier pe Drumul Național 17D

05 Dec 2023 666

IPJ Bistrița-Năsăud Un șofer băut a provocat un accident rutier. Ce au constatat polițiștii (FOTO)

18 Nov 2023 820

Oficial de la IPJ Bistrița Năsăud despre accidentul de la trecerea cu nivel la care ferată din localitatea Feldru. Un bărbat a decedat

17 Nov 2023 770

Conducător auto beat reținut pentru 30 de zile după ce a fugit de la locul accidentului! Suspectul nu avea permis iar mașina era neînmatriculată

11 Nov 2023 683

Accident rutier azi Trei minore accidentate într-un eveniment rutier provocat de un șofer băut!

26 Oct 2023 1123

Accident rutier pe Drumul Național 17. Trei copii au fost răniți

25 Oct 2023 1028