UPDATE 3. Intervine şi elicopterul SMURD Accident grav la ieşire din Dorobanţu spre Hârşova. Există persoane încarcerate! Printre victime, un copil (galerie foto+video)



Pompierii au fost solicitaţi la ieşire din Dorobanţu spre Hârşova. S-a produs un accident rutier grav, cu victime încarcerate.

Sunt implicate un tir şi un autoturism. Ar fi patru victime, printre care şi un copil.



UPDATE 3, ora 14.55

Îu urma accidentului, au fost răniţi doi bărbaţi, de 38, respectiv 20 de ani. Amândoi au suferit traumatisme cranio cerebrale. Copilul, în vârstă de doi ani, a fost intubat, resuscitat, fiind transportat cu elicopterul la Spitalul Judeţean Constanţa. De asemenea, au fost rănite şi două femeie, care se află intubate în stare critică.

UPDATE 2, ora 14.20

În aceste momente, a ajuns şi elicopterul SMURD. Copilul a fost pus pe targă şi, cel mai probabil, va fi transportat cu elicopterul la spital.





UPDATE 1, ora 13.58

Au ajuns primele echipaje la locul accidentului, SMURD-urile şi autospeciala de la Medgidia. Se pare că victimele sunt doar din autoturism, care ar fi intrat în spatele tirului încărcat cu paleţi de gresie, potrivit martorilor. Poliţiştii vor fi cei care vor stabili cauza accidentului.


 
A fost solicitat şi elicopterul SMURD.



 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cristian

29 Apr, 2017 16:16

😢

Articole asemanatoare

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 863

Județul Constanța Accident rutier pe strada Vadului din Hârșova! Ce au constatat polițiștii la testarea conducătorilor auto implicați

17 Feb 2024 919

În județul Constanța O femeie rănită, cu multiple traumatisme în urma unui accident între Stupina și Hârșova (FOTO+VIDEO)

25 Jan 2024 3569

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe DN2A, spre Hârșova. Un microbuz s-a răsturnat! (FOTO+VIDEO)

31 Dec 2023 3280

Accident rutier Constanța azi ​UPDATE. O femeie a fost rănită în urma unui eveniment rutier în Hârșova

12 Dec 2023 1014

UPDATE Incident rutier, la ieșirea din Saraiu. O victimă este implicată

20 Nov 2023 936

UPDATE ISU Constanța Accident rutier la ieșire din Crucea spre Gălbiori! Un TIR și un microbuz cu opt persoane sunt implicate

20 Nov 2023 1597

Știri Constanța Autocar cu circa 80 de pasageri la bord s-a răsturnat la Hârșova. Detalii de ultim moment despre starea victimelor (VIDEO)

10 Oct 2023 2103

Oficial de la IPJ Constanța despre autocarul cu peste 80 de cetățeni ucraineni la bord răsturnat lângă Hârșova (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Oct 2023 1400

LIVE VIDEO+TEXT. Planul Roșu activat Autocar cu aproximativ 80 de cetățeni ucraineni răsturnat în județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Oct 2023 5345

UPDATE. Știri Constanța Două autoturisme, implicate într-un accident în zona IAS Hârșova (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Oct 2023 1599

UPDATE. Știri Constanța Șase persoane implicate într-un accident rutier la Hârșova. Intervin salvatorii

25 Sep 2023 2360

Județul Constanța Patru persoane, printre care și un copil de 5 ani, rănite într-un accident la Hârșova

27 Aug 2023 1551

Județul Constanța Minor rănit în urma unui accident provocat de un șofer beat în Hârșova

21 Aug 2023 1080

Impact între două mașini la Hârșova! Unul dintre șoferi a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest

20 Jul 2023 891