Accident grav la ieșire din Murfatlar, spre Poarta Albă. Patru persoane rănite (galerie foto + video)

În urmă cu puțin timp, un grav accident de circulație s-a produs la ieșire din Murfatlar, spre Poarta Albă.

Au fost implicate două autoturisme

Impactul s-a soldat cu rănirea a patru persoane.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat că la fața locului intervine o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulante SMURD și două ambulante SAJ. Echipajele sunt la fața locului. Toate persoanele sunt conștiente. O victimă este încarcerată.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Cristina Vasile, a declarat:
„Conform primelor cercetări la fața locului, un bărbat, de 40 de ani, a condus un autoturism pe DN 3, dinspre Poarta Albă către Murfatlar, iar la un moment dat nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, moment în care a fost lovit de un auto care se angajase regulamentar în depășirea sa.

Cele două persoane rănite, conducătorul auto de 40 de ani și o pasageră de 38 de ani din al doilea auto, sunt conștiente”.

„Celălalt conducător auto și încă un pasager au plecat la spital. În total sunt patru persoane rănite”, a adăugat purtătorul de cuvânt Cristina Vasile.

Sursă foto: ZIUA de Constanța


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Eu

19 Jan, 2020 10:30

Este o eroare aici. Nu autoturismul cu virajul efectuat la stanga este vinovat.

Articole asemanatoare

UPDATE Bărbat decedat într-un grav accident la Murfatlar, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2023 5733

Ghinion teribil pentru unul dintre șoferii implicați în accidentul de la ieșire din localitatea Ciocârlia de Sus (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Sep 2022 10279

LIVE VIDEO Patru persoane rănite într-un grav accident la ieșire din localitatea Ciocârlia de Sus, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Sep 2022 5270

Județul Constanța Autoturism răsturnat între localitățile Murfatlar și Ciocârlia. O victimă, încarcerată

11 Sep 2021 4007

Județul Constanța. Accident rutier grav. O mașină a intrat într-un copac. O victimă

04 Aug 2021 5142

Accident rutier grav în Murfatlar. O mașină răsturnată. Trei victime. Intervine Descarcerarea

25 May 2021 6297

Accident, cu trei victime, între Ciocârlia și Murfatlar. Una din victime este decedată. Alte două conștiente (galerie foto+video)

24 May 2021 27756

Județul Constanța Accident rutier cu victime încarcerate. BMW, Range Rover și Volskwagen, implicate

22 Mar 2021 18218

Retrospectivă 2020 55 de morți în accidente rutiere în județul Constanța, anul acesta. Mai puțini decât în 2019

31 Dec 2020 4190

UPDATE Accident rutier grav la ieşire din Valu lui Traian. O victimă. A fost solicitat serviciul de Descarcerare

21 Mar 2020 9599

Accident rutier grav la intrare în Murfatlar. Un tir s-a răsturnat şi a intrat în gardul unei case. O victimă (galerie foto+video)

29 Oct 2019 7765

Tragedie în seara de Ajun. Accident rutier mortal în Murfatlar-judeţul Constanţa

24 Dec 2018 11122

Judeţul Constanţa. Accident rutier grav. Maşina s-a răsucit în şosea. Bucăţi din autoturism împrăştiate peste tot

15 Nov 2018 5514

UPDATE. Accident rutier grav la Murfatlar. Trei persoane, printre care un copil de doi ani, au fost rănite. În ce stare sunt victimele (galerie foto)

12 Sep 2018 6809

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier la intrare în localitatea Poarta Albă. Un autoturism s-a răsturnat după o șicanare în trafic. Trei victime (galerie foto-video)

04 Sep 2018 7250