Accident județul Vaslui. Cum rar vezi pe șoselele din România (galerie foto+video)


Accident la Muntenii de Sus-judetul Vaslui

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs pe DN24, în localitatea Muntenii de Sus,  comuna Muntenii de Sus. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau trei persoane.

La fața locului au fost deplasate și două ambulanțe  tip B aparținând SAJ Vaslui.

Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui spune că „la sosirea echipajelor de intervenție  a fost găsit un autoturism ieșit în afara carosabilului, răsturnat peste un gard din beton”.

Acesta a mai adaugat că „în autoturism se aflau trei bărbați cu vârste de 33 ani, 30 ani și 27 ani care au fost extrase și predate echipajelor de pe ambulanțe.


Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui,  acestea fiind diagnosticate cu politraumatisme în urma unui accident rutier.

Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.

 
Sursa foto: ISU Vaslui

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Vaslui Patru tineri au fost grav răniţi, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod. Unul din ei este în comă, iar altul a suferit o amputație

16 Mar 2024 499

UPDATE Accident rutier în care a fost implicat un autobuz în județul Vaslui. A fost activat Planul Roșu de intervenție (FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 1307

În Vaslui Șofer de 19 ani, băut, fără permis, a fost implicat într-un accident rutier

13 Nov 2023 840

Accident în județul Vaslui! Pompierii intervin la fața locului (FOTO)

10 Nov 2023 996

Centrul Infotrafic Circulație restricționată, în județul Vaslui, cauzată de un accident rutier. Trei mașini implicate

10 Nov 2023 907

Minoră implicată într-un accident rutier în județul Vaslui

30 Oct 2023 872

Infotrafic Atenție, șoferi! Trafic îngreunat pe DN 24 Crasna - Bârlad

09 Sep 2023 1006

Accident rutier în județul Vaslui! Printre victime, și doi copii

05 Sep 2023 1364

IGPR Infotrafic Județul Vaslui - Circulație întreruptă pe DN24

07 Jul 2023 618

Situația traficului în această dimineață. În ce zone se execută lucrări

03 Apr 2023 928

Familie cu trei copii cu vârste între 4 luni și 3 ani, implicat într-un accident rutier din cauza zăpezii

28 Jan 2023 1194

Vaslui Accident rutier grav pe DN24A. Două persoane au murit și alte șapte sunt rănite (GALERIE FOTO)

11 Jul 2022 1494

Două persoane rănite într-un accident rutier în județul Vaslui. Traficul, îngreunat în zonă

30 May 2022 1154

IGPR Infotrafic Județul Vaslui - Trafic dirijat pe DN 24 din cauza unui accident

10 May 2022 812

Vaslui Trei cetățeni ucraineni, implicați într-un accident rutier. A fost activat Planul Roșu de intervenție

03 Mar 2022 1381