Accident mortal aproape de Techirghiol Doi şoferi, trimişi în judecată. Unul, condamnat, celălalt, achitat

 

Pe data de 13 septembrie 2010, între Moviliţa şi Techirghiol a avut loc un accident rutier mortal. Atunci, o persoană a decedat, iar altele au fost rănite, după ce autovehiculele în care se aflau s-au ciocnit. Acum, judecătorii au anunţat primele decizii.
 
Potrivit poliţiştilor, Vasile Ş., de 47 de ani, din localitatea Ciocârlia, a condus un autotractor marca Man, care tracta o semiremorcă, dinspre localitatea Moviliţa către Techirghiol. În momentul în care a ajuns la kilometrul 6+ 230 de metri, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed şi curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers şi a acroşat cu semiremorca o autoutilitară marca Dacia, condusă de Stere Z., de 52 de ani, din Techirghiol, care circula regulamentar din sens opus.
 
În urma accidentului, au rezultat decesul lui Vasile N., de 33 de ani, din Techirghiol, pasager pe locul din dreapta-faţă al autoutilitarei, şi rănirea lui Stere Z., a lui Memet B., de 25 de ani, din Techirghiol, pasager pe bancheta din spate a autoutilitarei, a lui Dumitru C., de 49 de ani, din Ploieşti, pasager în bena autoutilitarei, şi a lui Ion S., de 32 de ani, din Bacău, pasager în bena autoutilitarei.
 
Deşi nu s-a făcut vinovat de producerea accidentului, Stere Z. a fost cercetat deoarece transporta persoane în bena autoutilitarei, legea interzicând acest lucru.
 
Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, unitate de parchet care, pe data de 22 noiembrie 2013, a dispus trimiterea în judecată a celor doi şoferi.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa. Ieri, judecătorii l-au condamnat pe şoferul autotractorului la doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată. Celălalt şofer a fost achitat.
 
Judecătorii au acordat despăgubiri de aproape 500.000 de lei.
 

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FOTO+VIDEO Tragedie la Lazu! Un medic de familie și un tânăr, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă!

04 Apr 2024 3737

UPDATE Un nou termen la Judecătoria Mangalia în dosarul tragediei de la 2 Mai! Cererea de schimbare a încadrării juridice, respinsă de instanță (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 1139

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 893

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1051

VIDEO Accident mortal la Kogălniceanu! Militar condamnat, la Constanța, cu executare, iar un civil cu suspendare

20 Mar 2024 2595

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1422

Accident cu doi morți aproape de Mangalia, în 2018! Sentință definitivă la Curtea de Apel Constanța

15 Mar 2024 1011

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Băneasa! Un pieton a murit

14 Mar 2024 882

Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia! A întrebat dacă Sebi, decedat în accidentul de la 2 Mai, este în sală

23 Feb 2024 3192

Cine este magistratul care judecă dosarul accidentului mortal de la 2 Mai

22 Feb 2024 2746

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai, cere, din nou, să fie eliberat din arest!

21 Feb 2024 1111

FOTO+VIDEO Tragedie rutieră la intrare în Ovidiu! O tânără de 17 ani a murit, în aprilie 2021! Începe procesul

12 Feb 2024 2533

FOTO+VIDEO. Un motociclist şi pasagerul, decedați! Dublă tragedie pe DN 2A, lângă Dorobanțu, în 2019. Dosarul, amânat la Curtea de Apel Constanța

12 Feb 2024 2330

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1681

Știri Constanța Tamponare în lanț pe bulevardul Tomis, în zona Macul Roșu. Polițiștii au ajuns la fața locului (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 1837