Accident mortal în județul Suceava. Un tânăr și-a pierdut viața


Un accident mortal a avut loc, duminică, în localitatea suceveană Brodina. Un tânăr și-a pierdut viața în evenimentul rutier

Potrivit ISU Suceava, în autoturismul care a ieșit în afara părții carosabile se aflau două persoane. Una dintre acestea a rămas încarcerată. În ciuda eforturilor, victima - un tânăr de 26 de ani, a fost declarată decedată.

Cea de-a doua victimă, un tânăr de 24 de ani, a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital. Bărbatul este conștient și cooperant.

La fața locului au intervenit modulul SMURD de la Garda de Interventie Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, și un echipaj SAJ.

Cum s-a produs accidentul

Potrivit IPJ Suceava, accidentul a avut loc la ora 19.05. Un auto Volskwagen condus de un tanar de 26 ani din Brodina circula pe DJ 176 A pe raza localității Brodina din directia Izvoarele Sucevei catre Brodina. Pe fondul vitezei excesive pierde controlul, paraseste partea carosabila si se rastoarna in albia paraului Brodina. Rezulta decesul conducatorului auto si rănirea usoara a pasagerului, un tanar de 24 ani.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpa și vătămare corporală din culpă. Medicii legiști vor preleva probe biologice de sânge la efectuarea necropsiei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FOTO+VIDEO Tragedie la Lazu! Un medic de familie și un tânăr, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă!

04 Apr 2024 3477

UPDATE Un nou termen la Judecătoria Mangalia în dosarul tragediei de la 2 Mai! Cererea de schimbare a încadrării juridice, respinsă de instanță (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 1134

Pieton accidentat mortal pe Autostrada A2, în apropierea orașului Cernavodă

01 Apr 2024 885

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1036

VIDEO Accident mortal la Kogălniceanu! Militar condamnat, la Constanța, cu executare, iar un civil cu suspendare

20 Mar 2024 2590

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1413

Accident cu doi morți aproape de Mangalia, în 2018! Sentință definitivă la Curtea de Apel Constanța

15 Mar 2024 1007

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Băneasa! Un pieton a murit

14 Mar 2024 878

Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia! A întrebat dacă Sebi, decedat în accidentul de la 2 Mai, este în sală

23 Feb 2024 3181

Cine este magistratul care judecă dosarul accidentului mortal de la 2 Mai

22 Feb 2024 2734

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai, cere, din nou, să fie eliberat din arest!

21 Feb 2024 1110

FOTO+VIDEO Tragedie rutieră la intrare în Ovidiu! O tânără de 17 ani a murit, în aprilie 2021! Începe procesul

12 Feb 2024 2532

FOTO+VIDEO. Un motociclist şi pasagerul, decedați! Dublă tragedie pe DN 2A, lângă Dorobanțu, în 2019. Dosarul, amânat la Curtea de Apel Constanța

12 Feb 2024 2329

Știri Constanța Informații de ultimă oră despre șoferul care a provocat accidentul mortal de pe DN2A

07 Feb 2024 1677

Știri Constanța Tamponare în lanț pe bulevardul Tomis, în zona Macul Roșu. Polițiștii au ajuns la fața locului (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 1834